Urban Titu a câștigat cu Mătăsaru, scor 50-0, în campionatul județului Dâmbovița la juniori U19 și a provocat convocarea comitetului de urgență al AJF-ului din județ.
UPDATE 18:15 // Reacția adversarilor la scorul halucinant cu care a câștigat Urban Titu
Ionuț Drăgănescu, reprezentantul celor de la Străjerii Târgoviște, echipa care conducea detașat în clasament, având un golaveraj cu 61 de goluri peste al adversarei:
„Este greu de comentat ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu, nu am avut reprezentant sau vreo altă sursă acolo, în acel interval de timp, având meciul nostru de juniori. Am fost șocat când am văzut scorul... chiar și la un astfel de nivel, e greu să îți imaginezi cum se poate înscrie un gol la circa 90-100 secunde! Mai ales că terenul de la Mătăsaru este departe de a fi o masă de biliard!
Nu am cum să fac o contestație, nu cred că există în regulament(e) vreo posibilitate viabilă de a contesta un rezultat al unei alte echipe... Pe de altă parte, am fost doar informat că AJF s-a autosesizat asupra rezultatului și ca urmare, a luat în CEx de Urgență hotărârile de azi. Fac o paranteză, sunt membru în CExUrg ca reprezentant al Ligii 4, dar, «fiind implicat», nu am fost parte a discuțiilor. Am știut de întrunirea CExUrg, dar am văzut hotărârea odată cu publicarea ei...
Va fi foarte interesant (în măsura în care voi afla, ședințele Comisiei de Disciplină și Etică nefiind publice) ce se va stabili mâine. În privința Cupei AJF ediția a doua, participarea a fost pe bază de invitație, din campionatul de juniori A1 fiind invitate ocupantele primelor 2 locuri. Decizia de a retrage invitația poate fi comentată doar de AJF (cel care a facut invitația).
Ca o părere personală, aș fi preferat să jucăm în teren cu cei de la Urban Titu finala mică... poate un mod de a se vedea cine e cel mai bun. Dar, AJF a decis altfel. Clubul Străjerii Târgoviște 1396 nu a decis încă nimic în acest moment referitor la o eventuală reacție în urma «meciului» de sâmbătă, așteptăm întâi o reacție a AJF în urma CDE”.
Știrea inițială // Au câștigat cu 50-0, apoi au fost excluși din Cupă și au provocat schimbarea regulamentului din campionat
Principalul criteriu de departajare în campionatul de juniori este golaverajul. AJF Dâmbovița consideră că „acest joc a fost suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului” și a decis excluderea lui Urban Titu din Cupa AJF Dâmbovița și deciderea campionanei prinr-un meci de departajare între primele două clasate din campionat, în cazul egalității de puncte.
Titu este pe locul doi, cu 40 de puncte în 14 meciuri și golaverajul de 127-5. Pe primul loc este echipa Străjerii Târgoviște, cu 43 de puncte în 15 meciuri și golaverajul de 137-5.
Meci suspect în campionatul U19 din Dâmbovița
Având în vedere situația din competiția județeană destinată juniorilor U19 acolo unde egalitatea dintre primele două clasate, Străjerii Târgoviște și Urban Titu, duce la o goană după rezultate astronomice, așa cum s-a întâmplat sâmbătă 04.06.2022 la jocul Progresul Mătăsaru – Urban Titu scor 0-50 (?!), joc suspect de încălcarea principiilor de integritate a meciurilor și manipularea rezultatului;
Pentru a nu duce în derizoriu o competiție pe care ne-o dorim respectată și abordată cu demnitate;
Pentru a evita rezultate penibile, demne de partea negativă a Cărții Recordurilor;
Pentru a da șanse egale tuturor competitorilor și pentru a-i putea educa corect pe tinerii fotbaliști;
Cu unanimitate de voturi HOTĂRĂȘTE:
1. Retrage invitația echipei Urban Titu – U19 de a participa la competiția Cupa AJF Dâmbovița, astfel, jocul dintre Străjerii Târgoviște U19 și Urban Titu U19, programat marți 7 iunie, nu se va mai disputa;
2. Se modifică Regulamentul de desfășurare a Campionatului județean al juniorilor U19, sezonul 2021/2022, în ceea ce privește criteriile departajare, după cum urmează:
a) În cazul în care, după disputarea ultimei etape din campionatul regular al juniorilor U19, primele două echipe clasate se vor afla la egalitate de puncte în clasamentul final, având în vedere faptul că în acest sezon s-au desfășurat doar jocurile din retur, pentru departajarea acestora și pentru a desemna echipa campioană județeană U19, următorul criteriu nu va mai fi golaverajul, ci se va organiza o finală între cele două, pe teren neutru (sintetic - Complex Natație Târgoviște), în data de marți 14 iunie 2022, ora 18.00;
b) În cazul în care după 90 de minute rezultatul va fi egal, se va trece la executarea loviturilor de departajare, câte cinci pentru fiecare echipă și daca va fi cazul, in continuare câte una, alternativ;
c) Câștigătoarea acestui joc va fi desemnată campioană județeană U19 și va primi trofeul de campioană județeană;
3. Se însărcinează Comisia de Disciplină și Etică pentru a analiza această speță, în ședința extraordinară de marți 07.06.2022, ora 16.00, la sediul asociației, la care sunt convocați președinții si antrenorii celor două cluburi implicate, dar și întreaga brigadă de arbitri.
-comunicat AJF Dâmbovița
{{text}}