Fotbal   •   Liga 1   •   Liga Națiunilor

Comparație frapantă! Cel mai valoros din Liga 1 e cel mai slab la națională

+34 Foto
Uluitor contrast al celui mai în formă fotbalist din play-off: Darius Olaru (24 de ani) tocmai ce a fost cotat la 5,5 milioane de euro pe transfermarkt și a devenit noul lider al campionatului la acest capitol

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  luni, 06 iunie 2022

Uluitor contrast al celui mai în formă fotbalist din play-off: Darius Olaru (24 de ani) tocmai ce a fost cotat la 5,5 milioane de euro pe transfermarkt și a devenit noul lider al campionatului la acest capitol, însă împotriva Muntenegrului a avut cifre înfiorătoare. Aproape zero pe linie, spre deosebire de nivelul formidabil arătat în finalul play-off-ului.

  • România s-a făcut de râs la debutul în Liga Națiunilor, 0-2 la Podgorica, vs. Muntenegru
  • „Tricolorii” urmează să evolueze în Bosnia, marți, de la 21:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Antena 1

Zmeu în Liga 1, nimeni la națională. E descrierea care i se potrivește perfect unuia dintre „tricolorii” pe care Edi Iordănescu i-a folosit la Podgorica. Numele lui: Darius Olaru. Diferența dintre prestația pe care jucătorul de la FCSB a avut-o în Muntenegru și randamentul pe care l-a oferit mai ales pe parcursul play-off-ului e una realmente șocantă. GSP i-a comparat cifrele de sâmbătă cu cele înregistrate în ultimul joc care a contat în Liga 1, penultima rundă, în care FCSB a întâlnit-o pe Voluntari.

În acea partidă din finalul campionatului, Olaru a fost foarte bun. Dovadă și nivelul indexului InStat, media tuturor reușitelor și nereușitelor unui jucător într-un meci. A atins 263, în vreme ce în Muntenegru a avut doar 186! Ultima dată în Liga 1 când Olaru a fost atât de slab e tocmai din vara trecută, din meciurile din deplasare cu UTA și Rapid, însă atunci revenise după o perioadă de pauză cauzată de o accidentare. 


La Podgorica, Darius a bifat doar 45 de minute, timp în care a oferit doar 10 pase bune, record negativ personal. În jocul cu Voluntari, în care a stat pe teren toate cele 90 de minute, a atins 70 de pase precise oferite coechipierilor. Ceea ce înseamnă de 3 ori și jumătate un volum în plus față de cel reușit în tricoul naționalei.

Olaru a uitat fotbalul la națională

cu Muntenegru a jucat 45 de minute, cu Voluntari a fost integralist

Un jucător mai mereu combativ și care a excelat la capitolul dueluri, Olaru a capitulat total în Muntenegru. A avut un procentaj umilitor, de numai 13% duleuri câștigate. Împotriva Voluntariului atinsese 64%, ceea ce înseamnă mult penrtru un fotbalist cu profil ofensiv. În rest, la aproape toți ceilalți parametri, de la șuturi la și pe poartă până la driblinguri reușite și baloane recuperate, Darius a fost zero absolut pentru România. În vreme ce atunci când a îmbrăcat echipamentul FCSB-ului a fost extraordinar de bun.


Acest contrast teribil e completat de noile cotații anunțate de site-ul transfermarkt, care oferă cotă tuturor jucătorilor din lume, pe baza mai multor informații și parametri. Olaru a primit o bonificație la valoarea lui virtuală de aproape 40% și de la 4 milioane euro a ajuns la 5,5 milioane. Nivel cu care a trecut pe primul loc, la egalitate cu colegul său, Florin Tănase, care a rămas la același nivel cu cel înregistrat în decembrie 2021. 

Topul celor mai valoroși jucători din Liga 1

Nici măcar n-a avut adversari de top

Randamentul sub orice critică pe care Olaru l-a avut e și mai puțin explicabil ținând cont de numele adversarilor direcți din meciul cu Muntenegru. Raickovici, Jovovici și Jankovici i-au fost adversari, aceștia provenind de la cluburi care nu spun mare lucru: doi sunt din campionatul Muntenegrului, Buducnost Podgorica și Sutjetska, al treilea e din Israel, de la Hapoel Tel Aviv. 

CFR n-a fost părtașă la rușinea de la Podgorica

În meciul de sâmbătă, pierdut cu 2-0, unul dintre cele mai slabe, dacă nu chiar cel mai slab, din ultimele decenii, Edi Iordănescu a folosit 6 jucători din campionatul intern. Dintre aceștia, nici măcar unul n-a fost de la campioana CFR, singura echipă a noastră care va lua startul în preliminariile Champions League. 

În lotul convocat pentru aceste jocuri se află 3 nume de la CFR: Manea, Burcă și Camora, absentând din diverse alte motive jucători precum Deac, Bordeianu, Păun. Cei 6 din Liga 1 au provenit de la formațiile care au terminat în spatele CFR-ului: 3 de la FCSB (Cristea, Olaru și Tănase) și 3 de la CSU Craiova (Bancu, Ivan și Al. Crețu). 

MM l-a desființat pe înlocuitorul lui Olaru

La pauza meciului Muntenegru - România, Edi Iordănescu l-a lăsat la vestiare pe mijlocașul celor de la FCSB și în locul lui l-a introdus pe Alexandru Maxim. Nici acesta n-a reușit să aducă plus valoare, fiind măcar la fel de slab ca Olaru. Managerul general al FCSB-ului, Mihai Stoica, a lansat un atac dur la adresa fotbalistului lui Gaziantep. 

„Am văzut că Maxim a apărut după meci cu o declarație bărbătească... sunt ironic, evident. El e al șaselea marcator din campionatul turc și probabil a intrat cu atitudinea asta, considerându-se superior celor care au jucat în prima repriză, și a încercat să ne arate ce știe să facă el cu călcâiul, dar a intrat cu o atitudine sub orice critică. 

Maxim m-a enervat la culme. Atitudinea lui Maxim m-a șocat. Are tricoul cu numărul 10, pe care l-a purtat Hagi. Unii probabil atât pot", a declarat Stoica la Orange Sport. Maxim e de 3 ani la Gaziantep, echipă pentru care, exclusiv în campionatul Turciei, a marcat 36 de goluri în 84 de jocuri disputate. 

Cum a arătat primul „11” al României în Muntenegru: Fl. Niță - Rațiu, Chiricheș, A. Rus, Bancu - R. Marin, I. Cristea, Olaru - A. Ivan, Fl. Tănase, Mihăilă

Cum arată cel mai bun „11” al absenților: Tătărușanu - Nedelcearu, Drăgușin, Toșca - Man, C. Deac, Bordeianu, N. Stanciu, Cr. Ganea - I. Hagi, Bicfalvi 

* au fost luați în calcul cei care s-au retras, cei accidentați și care au fost ocoliți de selecția lui Iordănescu

VIDEO Răspunsul lui Edward Iordănescu pentru Gigi Becali: „Dacă continuăm așa, vom vedea mai vedea multe turnee finala la televizor”

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.