Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Căpitanul din 2016 al lui Dinamo: „Toți vor dori să o bată în Liga 2”

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 07 iunie 2022

Mijlocașul croat Antun Palic (33 de ani) și-a încheiat contractul cu FC Argeș și analizează situația de la Dinamo, fosta sa echipă.

Croatul este acasă, la Zagreb, și nu poate înțelege cum Dinamo a ajuns în liga secundă. 

Mijlocașul de 33 de ani a fost căpitanul „câinilor" în 2016, în primul său mandat în „Ștefan cel Mare”, adunând 84 de meciuri, 9 goluri și 24 de assist-uri.

Antun Palic: „Toți vor dori să bată Dinamo” 


„Păcat, mare păcat! Este dureros și pentru mine, am jucat acolo, întotdeauna i-am apreciat pe suporterii «câinilor», care bănuiesc că suferă foarte tare.

Chiar vorbeam și noi, la Pitești, nu înțelegeam cum un brand ca Dinamo a căzut atât de jos. Îmi doresc să revină rapid din liga secundă. Nu este o rușine, dar e un pericol, pentru că acolo toți vor dori să se afirme în meciurile cu «câinii». Va fi și mai greu dacă Dinamo nu va promova din primul sezon", a mărturisit Palici pentru GSP.

 Jonathan Rodriguez: „Evit să vorbesc"

 În stagiunea 2021-2022, Jonathan Rodriguez, 31 de ani, a cucerit campionatul cu CFR Cluj și a retrogradat cu Dinamo. Argentinianul a fost boom-ul perioadei de mercato din iarnă a „câinilor", împrumutat fiind din Gruia, însă nu a putut ajuta prea mult „haita" ca să evite retrogradarea. 


El mai are contract până în 2024 cu ardelenii, dar nu intră în planurile lui Dan Petrescu pentru proximul sezon. Sud-americanul își caută echipă, după ce a strâns 18 meciuri pentru CFR, respectiv 16 partide pentru bucureșteni.

 „Îmi pare rău, dar evit să vorbesc despre Dinamo. Sunt lucruri care, din punctul meu de vedere, vor rămâne acolo, în vestiar", a declarat mijlocașul. 

VIDEO  Andrei Cordoș a povestit cum a fost dat afară de la Dinamo: „Aveam o istorie cu Daniel Stanciu”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.