Prin ce a trecut românul care a cucerit aurul european la box pentru Belgia: „A fost extrem de greu la început. Mama lucrează ca femeie de serviciu la Parlamentul European”

Vasile Usturoi, proaspăt campion european la box în tricoul Belgiei, a acordat un interviu în exclusivitate în direct pentru GSP Live. Sportivul în vârstă de 25 de ani a vorbit despre copilăria din România, greutățile întâmpinate la Bruxelles, pasiunea pentru fotbal și FCSB, plus planurile pentru următorii doi ani.

Boxul amator din România nu a mai obținut un titlu mondial sau european de dinainte de intrarea în noul mileniu. În 1998, la Minsk, Dorel Simion lua aurul european, iar un an mai târziu Marian Simion și Crinu Olteanu deveneau cei mai buni boxeri din lume, la Houston. De la jumătatea anilor 2000, după plecarea lui Francisc Vaștag de la lotul național, boxul românesc a intrat într-un con de umbră din care a fost scos, surprinzător, acum o săptămână datorită un sportiv apărut surprinzător în peisaj. 

Născut la București în 1997, Vasile Usturoi a emigrat în Belgia la vârsta de 12 ani împreună cu părinții. Acum o săptămână, sportivul belgian care a copilărit în Drumul Găzarului a devenit campion european la categoria 54-57 de kilograme la turneul din Armenia.

Sunt român, vin des acasă. O să vin peste o săptămână acasă, o să stau la rude. Nu mai am domiciliu în România momentan. Vin într-o scurtă vacanță 

- Vasile Usturoi, campion european la box

Vasile Usturoi: „Vazil Usturoa. Așa e în franceză. În flamandă e un pic diferit”

- Salut, Vasile. Cum te simți la o săptămână după cea mai mare performanță din cariera ta? 

- Încă nu realizez. E ceva wow. A fost extrem de bine pentru că Belgia nu a mai avut o așa performanță de 71 de ani. Sunt primul campion european belgian după atâția ani. A fost și o presiune extrem de mare pe mine. Toată lumea mă încuraja, dar în același timp aștepta ceva de la mine. 

- Tu ce așteptai de la tine înainte de turneu? 

- Aveam speranțe mari. Am confirmat și în alte turnee înainte și aveam așteptări foarte mari. Am fost în formă, a mers totul cum trebuia. 

- Cum te simți acum? Ca un campion european belgian sută la sută? 

- Sângele meu va fi tot timpul de român. M-am născut în România, dar am făcut performanță aici. Am reușit să găsesc un echilibru perfect. Am luat ce e mai bun din mentalitatea belgiană și cel mai bun din cea românească. Din Belgia, am luat seriozitatea. Aici, când spui un cuvânt așa faci. 

- Și din cea românească?

-  În sport, nu prea știu. Nu am făcut prea mult box în România. Doar trei luni. 

- Cum îți pronunță belgienii numele? 

- Vazil Usturoa. Așa e în franceză. În flamandă e un pic diferit.

„Unchii mei sunt Sandu și Mihai Gemănaru”

- Cum a fost copilăria ta în București?

- Am stat pe Drumul Găzarului cel mai mult. A fost o copilărie simplă. Am fost un copil calm, nimic deosebit. Nu am avut tot ce mi-am dorit, dar a fost cât de cât ok. Nici perfect, nici rău. 

- Cum s-a prins boxul de tine?

-  Era cumva în familie. Am doi unchi care fac box. Sandu și Mihai Gemănaru (n.r. - Alexandru Ciprian Radu și fratele său, Mihai, sunt antrenori de box. În 2015, Sandu Gemănaru a intrat de trei ori în clubul Colectiv, scoțând trei oameni din flăcări). Tata a făcut și el puțin box, i-a plăcut și m-a împins de mic spre box. Când eram mic, mă învăța cum să stau în gardă, să am și eu o mică bază. 

- Te gândeai că vei ajunge boxer? 

- Da. Diferența a fost mare încă de la început. Eu aveam doar câteva luni de box și eram deja la nivelul unor băieți care aveau deja mulți ani de box, care aveau meciuri. Antrenorii spuneau: “Băiatul ăsta e wow!”. Atunci am realizat și eu. Nu spun asta cu modestie, sunt un talent. 

- Pumnii i-ai folosit pentru prima dată în ring sau în afară?

- Nu. Doar în ring. Nu sunt agresiv. Dacă se întâmplă ceva pe stradă încerc să evit la maximum. Pumnii nu-i folosesc pe stradă.

„Mi-au trebuit doi ani să mă adaptez în Belgia”

- La 12 ani, părinții au zis să-și încerce norocul în Belgia. Cu ce se ocupau?

- Mama avea deja un loc sigur de muncă, și-a găsit înainte să plecăm. Era femeie de curățenie la un hotel. Acum, și-a schimbat locul de muncă și lucrează tot la curățenie la Parlamentul European. Tata nu lucrează momentan. Mama a fost stâlpul. 

- Cum a fost adaptarea ta într-o țară străină?

-  Extrem de grea. Eram un copil, mi-au trebuit doi-trei ani să mă adaptez. Nu mai aveam prieteni, eram doar eu și boxul. Asta era singura scăpare. Școala mă mai ajuta puțin. Nu cunoșteam lume. Cu limba nu mi-a fost foarte greu. Am mers la o școală specială unde tot focusul era pe limba franceză.

 Într-un an, cu cursuri zilnice de la 8 dimineața până la 5 seară, am învățat foarte bine limba. Vorbesc perfect franceza, flamanda o vorbesc foarte puțin, dar o înțeleg mai ales că mă antrenez la Anvers, într-o zonă flamandă. Dar termenii de box în flamandă îi înțeleg perfect. 

- Cum ai reluat boxul în Belgia, la 12 ani? 

- Cum am venit, la o lună am mers cu tata la o sală. Am căutat pe internet și am găsit. A fost ca o scăpare, nu ieșeam altfel din casă. Am plătit abonamentul, trebuia o asigurare simplă și am intrat la antrenamente. Cei de acolo și-au dat seama din prima zi că am ceva special. Erau trei grupuri, începători, puțin mai avansați și avansați. La avansați erau băieții care participau deja la competiție. M-au băgat imediat în grupa asta deși eu aveam doar trei luni de box. Alți băieți aveau deja 20-30 de meciuri.

Adversarii belgieni îl evită la “naționale”

- Îți aduci aminte primul meci oficial? 

- (Râde)  Da, în 2015, la Gent. La campionatul național de tineret. Am câștigat. Am reușit să-l bat fizic. Am ridicat rezistența foarte sus, iar adversarul s-a sufocat după două reprize. Am devenit campion de tineret. Trecerea la seniori n-a fost grea. Practic, eu sunt neînvins în competițiile din Belgia, nu m-a bătut niciun boxer belgian până acum. La naționale nici nu mai boxez acum. 

- De ce? 

- Păi, ajung în optimi sau în sferturi, iar băiatul care trebuie să vină să boxeze cu mine anulează. Spune că e răcit sau că s-a accidentat. Ajung în semifinală, aici se întâmplă la fel. În finală, identic. Nu mai vrea nimeni să boxeze cu mine, e diferența mare de valoare. Nu vor să riște. De trei sau patru ani, mă înscriu la naționale și nu boxez deloc. Toți anulează meciurile. Ies campion fără să dau un pumn. 

- Te afectează că nu ai concurență în Belgia?

-  Teoretic, da, dar practic facem foarte multe turnee cu naționala. Ieșim mult afară. Facem pregătire de o săptămână în Germania, Italia, Spania, apoi vine turneul. Facem 12-13 turnee pe an. 

- Care e planul tău în momentul ăsta? 

- Competițiile importante sunt anul următor. Europeanul din Polonia, trebuie să-mi apăr titlul. Apoi, Campionatul Mondial. Iar în 2024 sunt calificările olimpice. Ăsta e cel mai important obiectiv pentru mine. E ca la școală. Degeaba ești bun tot anul, ai note perfecte, dacă ratezi examenele principale. Așa mi s-a întâmplat în calificările pentru Tokyo. Am câștigat tot înainte de calificări, dar acolo nu am reușit.

15 victoriiși 15 înfrângeri are Vasile Usturoi în competițiile internaționale, conform site-ului boxrec.com. “Am mai multe victorii, am undeva la 60-70 de meciuri”, spune boxerul.

Salariu de 1.400 de euro de la minister

- Teoretic, ești cel mai bun boxer din Europa la categoria ta. Al câtelea din lume crezi că ești? 

- Acum opt luni am avut Campionatul Mondial. În Belgia, s-a iscat o mare discuție. În primul tur am boxat cu americanul Jahmal Harvey. În prima repriză, am câștigat foarte clar. L-am pus jos, l-a numărat arbitrul. În rundele doi și trei câștig foarte clar, dar am pierdut. Voi spune ceva care s-ar putea să supere. În box, este…cum să spun…un respect pentru țările mari. Dacă un bulgar se bate cu un rus și e mai bun decât rusul, rusul va câștiga. 

- Au existat cazuri clare de corupție printre arbitri, printre oficialii federației internaționale.

- Da. Exact. Din punctul meu de vedere, am câștigat foarte clar cu Jahmal Harvey. Am pierdut printr-o decizie împărțită. El a ieșit campion mondial după acel meci. Eu sunt singurul care l-a bătut clar în ring. Dacă mă gândesc bine, sunt chiar top. Au venit oficiali de la diverse federații importante la noi și ne-au spus că noi meritam să câștigăm. 

- Federația belgiană te-a recompensat în vreun fel pentru titlul european? 

- Va urma ceva. E un pic de dezastru în federație, s-a schimbat conducerea recent, dar mă vor recompensa. Tot timpul, cei de la federație au fost impecabili cu mine. 

- Te poți întreține în Belgia din boxul amator? 

- Da. Amatorii din Belgia sunt mai bine plătiți decât profesioniștii. Noi, sportivii considerați de elită, avem un salariu din partea ministerului sportului. Suntem doi boxeri plătiți lună de lună cu un pic mai mult decât salariul minim pe economie. Undeva peste 1.400 de euro.

-  Te descurci cu banii ăștia? 

- Nu fac avere, dar îmi pot continua cariera. E ok până ajung la un nivel mai mare. Dar săptămâna viitoare voi semna sigur un alt contract și se vor schimba termenii financiari și la mine. Nu mă caută sponsorii deocamdată, dar mai mult ca sigur mă vor căuta. E o performanță mare pentru Belgia. Au fost foarte multe articole în media de aici. 

- Profesionismul te tentează?

- Principalul obiectiv sunt Jocurile Olimpice. 

- Și dacă vei câștiga titlul olimpic?

- Indiferent de rezultatul de la Paris - dar mai mult ca sigur va fi pozitiv, sunt convins! - voi trece la profesionism. E posibil să trec și acum, să boxez din când în când și la profesioniști. Să-mi fac un palmares. Regulamentul permite. Ucraineanul cu care am boxat la European avea 28 de meciuri la profesioniști.

E fan FCSB și Barcelona

- Care sunt atuurile tale  ca boxer? 

-Văd extrem de bine. Sunt foarte tehnic și foarte agil și rapid pe picioare. M-am focusat mult pe boxul amator, pe mișcare multă, să ating și să plec. Mai trebuie să lucrez la statul la bătaie, să boxez puțin mai solid. 

- Exact de ce ai nevoie la profesioniști… 

- Da. Fiecare lovitură acolo trebuie să doară. Sunt 12 reprize. La noi, suntem trei reprize, trec repede. Du-du-du! 

- Cum a arătat cea mai grea zi de pregătire pentru Campionatul European. Descrie-ne un pic. 

- Cele mai grele zile, mai grele decât boxul, sunt când mă duc la pista de alergat. Dacă mă las de box pot să devin maratonist. Cel mai greu a fost să fac patru serii de câte 1.600 de metri. Fac un minut și 20 de secunde pe tură, sunt patru ture, apoi o pauză scurtă de trei minute și o iau de la capăt. La final, e infernal. Recordul meu pe 400 de metri e de 56 de secunde. 

- Practic, în box te omoară  alergatul. 

-Da, e foarte important. Când ești obosit într-un meci, când intri într-o zonă roșie, totul fuge. Coordonarea dispare, nu mai ai tehnică. 

- Ce mănâncă un campion european de box? 

- 70-80 la sută numai legume. Mâncarea mea favorită e mazărea. În rest, proteine foarte puține, carbohidrați. Perioada mea de slăbire nu e dură. Sunt un băiat foarte serios care nu stă departe de categorie. Două-trei kilograme în plus. Practic, în două-trei săptămâni dau jos. Cel mai mult m-am îngrășat 12 kilograme într-o lună, după o competiție. Le-am dat jos tot într-o lună să fac categoria.

- Ce pasiuni ai în afară de box? E vreun alt sport la care te uiți?

- Da, fotbal. 

- Ai vreo echipă favorită, vreun jucător favorit? 

- Barcelona. Și Messi.

- Din România?

- (Râde încurcat) Prefer să rămân neutru. Am o favorită, dar nu o spun. 

- FCSB… 

- (Aprobă din cap) Mă mai uit când pot, mai puțin în ultima perioadă. Până acum câțiva ani, am avut o perioadă când mă uitam extrem de mult. Făceam și bilete la pariuri. Țin minte că atunci când eram în țară am fost la un meci Steaua - Dinamo pe stadion. A ieșit scandal, a fost wow. 

- Ce-ți place să faci în timpul liber?

- Îmi place să joc poker cu prietenii. Jucăm pe bani puțini, să fie puțină adrenalină. Dar nu aruncăm cu jetoane. Cred totuși că m-aș descurca la un turneu de poker.

- În final, o întrebare indiscretă. Cum stai cu viața sentimentală? 

- (Râde) Noooo. Sunt singur deocamdată. Am avut o relație foarte stabilă de cinci ani cu o belgiană. Era avocată, m-a ajutat mult cu luarea cetățeniei. M-a ajutat cu dosarul, cu tot. S-a ocupat de mine din toate punctele de vedere. Pot să spun că performanța pe care am obținut-o i se datorează în mare parte ei. M-a motivat, a crezut în mine, m-a ajutat financiar, emoțional.