Liga 1

Întrebarea directă a lui Valeriu Iftime la despărțirea de Croitoru + Antrenorul negociază deja cu un alt club din Liga 1

Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 07 iunie 2022

FC Botoșani și Marius Croitoru (41 de ani), cel mai longeviv antrenor din Liga 1, s-au despărțit astăzi după 3 ani de colaborare. La finalul discuției, patronul clubului, Valeriu Iftime, i-a cerut sfatul cu privire la înlocuitorul potrivit.

După primele declarații pe care le-a făcut pentru GSP.ro, Marius Croitoru a revenit pe subiect în direct la emisiunea „Liga DigiSport”.

Croitoru a dezvăluit că Iftime i-a cerut nume de antrenori care s-ar plia proiectului de la Botoșani. Totodată, a anunțat și că deja negociază preluarea unui club din Liga 1.

Marius Croitoru: „Nu am putut să-i ofer un nume domnului Iftime”

„Când am ieșit din birou ieri, m-a întrebat (n.r. - despre viitorul antrenor de la Botoșani), dar nu am putut să-i ofer un nume, pentru că nu sunt în măsură să fac asta. Până la urmă, domnul Iftime alege pe cine dorește, cine este mai aproape de viziunea dumnealui și a clubului”, a declarat Croitoru.

„Am avut ieri o întâlnire cu nea Valeriu. Nu am ajuns la un numitor comun și am hotărât să mergem fiecare pe drumul lui. A fost o discuție, un punct de vedere al domnului Iftime”, spusese Croitoru anterior.

Marius Croitoru: „Discut cu un club din Liga 1”

În cadrul intervenției telefonice, Croitoru a dezvăluit că negociază preluarea unui club din Liga 1. Întrebat despre ce echipă este vorba, antrenorul a preferat să păstreze misterul. 

După ce a apărut știrea în presă, am fost sunat. Discut cu mai mulți oameni acum. E vorba despre un club din Liga 1

Aștept proiectul cel mai bun. Vedem cum ne ajută Dumnezeu, să facem cea mai bună alegere. Abia după ce mă voi întâlni cu oamenii față în față și vom sta de vorbă voi putea spune că am avut o discuție”, a declarat Croitoru.

Ce a făcut Marius Croitoru la FC Botoșani

  • 115 meciuri în Liga 1: 45 victorii, 35 remize, 35 înfrângeri
  • A calificat echipa de două ori în play-off;
  • În sezonul 2019-2020, primul sezon ca antrenor în Liga 1, a încheiat cu FC Botoşani pe locul 4, aceasta fiind cea mai bună clasare din istoria clubului pe prima scenă.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.