Simți că lucrurile pot sta diferit de ce a fost la Podgorica când Dzeko își lasă jambiera jos și pe tibia lui înflorește o gâlmă lunguiață plantată acolo de gheata necruțătoare a lui Burcă, când Chiricheș - vânăt la ochi - pune corpul dezordonat la bătaie și primește un genunchi în rinichi de la supermotivatul Burcă, când același Burcă apare incredibil în careul Bosniei și produce cea mai închegată fază a naționalei din prima repriză.
La Zenica, România a avut suflet, iar numele lui a fost Burcă. Tactic, în fața unei echipe cu un singur vârf, masivul Dzeko, fundașul central cu brațe de Hercule a avut un rol complex: a făcut marcaj, a dublat în stânga și în centru, a bătut auturi lungi în locul lui Camora și, când nu avea pe cine să marcheze, a împins jocul, urcând spre poarta gazdelor.
După primele 10 minute nervoase, sufletul lui Burcă a risipit frica din jocul nostru. România a început să joace și o firimitură de fotbal, dar sufletul n-a fost suficient pentru a băga mingea în poarta lui Sehici. Latul lui Burcă s-a dus pe lângă bară, Pușcaș - lăsat singur cu portarul - a driblat tot, însă a tras moale, iar Cicâldău, nemarcat pe 6 metri, a luftat.
Și, până la urmă, fotbalul nu e doar suflet. Excepționalul dribleur bosniac Duljevici a luat și pielea de pe Manea și a trimis tare în fața porții unde Niță a respins greșit. Aflat prea departe de minge, Burcă n-a putut decât să se uite la finalizarea lui Prevljak.
Am pierdut din nou, avem zero puncte din două meciuri și, cum spune o vorbă din popor, jucăm fotbal… sufletul.
{{text}}