Nationala

Discursul lui Burleanu, la centenarul „naționalei”: „Peste o sută de ani, se va putea vorbi despre momentul schimbării de mentalitate în fotbal și despre viziunea la care s-a lucrat cândva, în anii 2020”

Răzvan Burleanu/ foto: FRF.ro

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 09 iunie 2022

Pe 8 iunie, FRF a sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la primul meci al echipei naționale.

  • Pe 8 iunie s-au împlinit 100 de ani de existență ai echipei naționale de fotbal a României.
  • Pe 8 iunie 1922, reprezentativa României juca primul său meci, 2-1 contra Iugoslaviei la Belgrad.
  • În această perioadă, naționala trece prin unul dintre cele mai negre momente din istorie: fără punct și gol marcat în ultimele două meciuri, „tricolorii” au ZERO puncte în grupa de Nations League.

Cu ocazia centenarului echipei naționale de fotbal a României, Federația condusă de Răzvan Burleanu a organizat un eveniment pentru a sărbători borna istorică.

Discursul lui Răzvan Burleanu la centenarul „naționalei”

Suntem astăzi la 100 de ani și aproximativ 700 de meciuri ale naționalei de seniori de la momentul Belgrad. Privim cu dragoste și respect ceea ce a însemnat fotbalul românesc, dar ne asumăm și responsabilitatea viitorului. Ce va fi peste 100 de ani, cum pregătim dezvoltarea fotbalului? Cum construim emoția și satisfacția în jurul unui joc ce nu mai seamănă mai deloc cu ce au inaugurat Regele Ferdinand și Regina Maria? Cum asigurăm finanțarea fotbalului pentru viitor? Acestea sunt întrebările pentru care Federația Română de Fotbal lucrează în zilele de azi.

Sunt convins că peste o sută de ani, se va putea vorbi despre momentul schimbării de mentalitate în fotbal și despre viziunea la care s-a lucrat cândva, în anii 2020. Le urăm urmașilor noștri să aibă grijă de cele 19 echipe naționale, sau și mai multe, pentru bucuria și mândria tuturor românilor!

-Răzvan Burleanu, președinte FRF

Echipa națională va sărbători centenarul cu ocazia meciului de Nations League cu Finlanda, programat sâmbătă, 11 iunie, de la ora 21:45. La partidă au fost invitați în jur de 200 de foști internaționali.

Verdictul lui Edward Iordănescu, după Bosnia - România 1-0: „Responsabilitatea este pe umerii mei!”

>

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.