Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - FINLANDA

Vicepreședintele Comisiei Tehnice i-a „disecat” pe finlandezi: „Să nu dea gol primii, că greu îi mai desfaci” + „Avem impresia că toți sunt desculți, numai noi încălțați”

Pukki e văzut de Țicleanu ca unul dintre cei mai periculoși jucători ai nordicilor

Articol de Marius Mărgărit   —  vineri, 10 iunie 2022

Trimis de selecționerul Edi Iordănescu să-i „disece” pe finlandezi, Aurel Țicleanu (63 de ani), vicepreședintele Comisiei Tehnică a FRF, a constatat că „nordicii au o națională într-o etapă mult mai avansată decât noi, sunt foarte omogeni și ne așteaptă o luptă foarte dificilă. Dar trebuie să luptăm!”

  • România - Finlanda se joacă sâmbătă, 11 iunie, ora 21:45, pe stadionul din Giulești (liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Antena 1)

Aurel Țicleanu s-a întors recent de la Helsinki, unde, trimis de Edi Iordănescu, a urmărit Finlanda, următoarea adversară a României în Liga Națiunilor. 

A fost prezent la ambele partide ale nordicilor, 1-1 cu Bosnia și 2-0 cu Muntenegru, dar urmărise și partidele amicale precedente, din martie, cu Islanda (1-1) și cu Slovacia (0-2). Gazeta l-a abordat tocmai când finaliza raportul pe care ieri l-a discutat cu selecționerul, în cantonamentul de la Mogoșoaia.


Aurel Țicleanu: „Finlanda e puternică, adversar incomod pentru oricine”

- Domnule Țicleanu, chiar așa tare e Finlanda? 

- Da, e puternică, toți aleargă, toți bagă materiale, e un adversar incomod pentru oricine. Antrenorul lor i-a făcut să știe ce fac și fac ce știu. Nu au jucători de superclasă, dar au niște elemente care nouă ne lipsesc.

- Adică? 

- Au un selecționer, Markku Kanerva, care e de 6 ani la cârma naționalei. Știe foarte bine jucătorii, altfel ajung mesajele lui la ei, după atâta timp. Apoi e vorba despre omogenitatea lotului. Știți câte schimbări au avut în echipă de la ultimul joc oficial din 2021, cu Franța, în preliminariile Mondialului, până la primul meci oficial din acest an? 

- Câte? 

- Numai una! Iar în partida din iunie 2019, de exemplu, când au învins Bosnia cu 2-0, în preliminariile Euro 2020, au jucat 5 dintre cei care au evoluat și acum cu Bosnia, pe 4 iunie: portarul Hradecky, fundașul lateral Uronen, mijlocașii Kamara și Lod, plus atacantul Pukki. 


- În rest?

- Acestui nucleu foarte bine sudat i se adaugă și fundașul central Vaisanen, care a jucat și el atunci, în 2019. Acum a apărut și acest atacant, Pohjanpalo, care a făcut „dubla” cu Muntenegru. Puternic, speculativ. Sunt într-o altă etapă de dezvoltare.

Partea bună: „Au și ei vulnerabilități”

- Noi în ce etapă suntem, că tot pierdem mereu? 

- E o situație dificilă, dar trebuie să avem răbdare, nu să tot căutăm formule de echipe, cu antrenori pe care îi schimbăm foarte repede. Așa, o să avem mereu probleme pentru că, practic, o luăm tot timpul de la început.

- Au nordicii și puncte slabe? 

- Orice echipă are, nimeni nu e invincibil. Dar n-o să vi le spun, că citesc și ei. Acum, informația zboară. Dar important e, și acolo se va da lupta, să fii tu în stare, ca echipă, să-i împingi în acele zone în care nu se simt confortabil. Adică trebuie să luptăm!

Aurel Țicleanu: „Numai noi credem că cei din jur sunt desculți”

- Ce sfaturi i-ați da lui Edi Iordănescu în ce privește echipa României? 

- Eu, fiind acolo, nu am văzut meciurile noastre. Am citit ce s-a scris și înțeleg că în Bosnia jocul a fost ceva mai consistent decât în Muntenegru. Dar cel mai important, cu Finlanda, e să nu ne dea ei gol primii. Dacă au deschis scorul, greu îi mai desfaci. Îngheață jocul, cum au făcut și cu Muntenegru. Bosnia a egalat cu mare șansă, la ultima fază.

- Ce explicații găsiți pentru rezultatele din Muntenegru și din Bosnia? 

- Nu am văzut meciurile, repet. Dar hai să vă spun ceva! Și pe vremea mea, când jucam cu iugoslavii, parcă eram paralizați. Mai e ceva. Dacă pierdeam vreun joc cu cineva, când veneam acasă, lumea ne lua la modul „Cum, ați pierdut? Cu desculții ăia?!”. Noi mereu am avut, așa, o impresie, că toți din jurul nostru sunt desculți, numai noi suntem încălțați. 

- Și...

- Noi am stagnat, iar ei au tot investit în copii și juniori. Trebuie să acceptăm cine suntem, să muncim mai mult și mai bine. Jucătorii de acum au talent, dar asta nu ajunge. Însă noi vrem să joace ca „Generația de Aur”. Nu se poate! Vor apărea și rezultatele, dar trebuie să le dăm încredere, altfel nu avem nicio șansă.

Mai multe știri despre echipa națională: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.