Opinii   •   Opinii   •   editorial

Dați-l afară pe Florin Bratu!

Articol de Dan Udrea   —  vineri, 10 iunie 2022

Selecționerul naționalei de tineret ne-a transmis înaintea amicalelor cu Spania și Olanda: „Sper să nu ne bată grav”, declarație pentru care ar merita să plătească scump, chiar cu postul pe care îl ocupă, pentru că atitudinea de loser trebuie penalizată, nu apreciată.

Context. Naționala U21 a României a avut recent două meciuri de verificare. Cu Slovacia și Georgia. Rezultatele? Două înfrângeri. Scorul general? 3-6. Set, chiar dacă e fotbal. Selecționer în funcție: Florin Bratu. Printre numele jucătorilor din lot s-au enumerat și cei care s-au remarcat în ultimul sezon: Mihai Popa, Drăgușin, Petrila, Baiaram, Markovici, Miculescu, Ianis Stoica, Birligea. După aceste două jocuri, antrenorul a mers în studio la DigiSport, pentru a comenta pe marginea confruntărilor.

În afară de clișee și banalități n-a spus nimic, lucru care, pe bună dreptate, l-a iritat pe moderatorul Radu Naum. Totuși, fără nici măcar să fie provocat, Bratu a rostit apoi o prostie cât Casa Poporului. „Urmează să jucăm cu Spania și Olanda, la Cluj. O iau ca o oportunitate, o onoare să jucăm împotriva a două echipe mari, cu experiență. Sper să nu ne bată grav”. 

Cuuuum? „SPER SĂ NU NE BATĂ GRAV”? Și dacă gândești o asemenea enormitate, tu ca selecționer, ca strateg, ca om care trebuie să le arăți jucătorilor care e drumul corect, n-ai voie să rostești așa ceva!


Hagi ne-a arătat calea, FRF și Bratu o ignoră

Că pe Florin Bratu nu-l recomanda nimic, dar absolut nimic ca să fie instalat la naționala de tineret, știam. Dar că are și apucături de loser și că aceasta e mentalitatea pe care vrea să le-o imprime jucătorilor, așa ceva nu că nu știam, dar nici nu-mi imaginam că e posibil. Nu m-am gândit niciodată că fotbalul românesc se poate degrada atât de tare încât să ajungă până în situația în care un selecționer să se roage în public „să nu luăm multe”.

Mai jos de atât chiar nu se poate! E capitularea totală. Și când te gândești că Hagi ne tot cerea, până la exasperare, să credem că putem să fim cei mai buni, că avem jucători care se pot bate cu oricine, dar că nu are cine să îi îndrume corect. 

Oare cum a primit Hagi declarația lui Bratu? Mai ales că are și sigur va avea jucători la naționala de tineret. El le explică una la Farul, că pot fi numărul 1, iar selecționerul le trasează sarcini „să nu luăm multe”. Concluzia e una singură: că Hagi ne-a arătat o direcție, iar FRF și selecționerul de la tineret au luat-o în celălalt sens.


Bratu nu trebuie cauționat pentru așa ceva. E grav, foarte grav ce mesaj a transmis. Gândirea lui e de pierzător, iar la echipa națională nu avem nevoie de așa ceva. Când ai gândire mică, sigur nu poți fi decât mic. Când ai gândire mare, poți spera că vei ajunge și la nivel înalt. Nu ai garanția că o să reușești, dar ai o șansă. Cu loserii nu ai niciuna.

Florin Bratu / Captură GSP Video

Nu ne luați de fraieri!

Probabil că actualul selecționer a avut aceeași strategie și aceeași filosofie și la echipele pe la care a fost în ultimii ani. Le-a distrus pe toate. Pe Aerostar Bacău a retrogradat-o în Liga 3, pe Chiajna mai avea puțin și o ducea tot acolo. Și cu toate acestea, FRF l-a ales. Care au fost criteriile, doar Stoichiță și cei de la Casa Fotbalului știu. Probabil a contat că n-a fost în echipa lui Lupescu la alegerile din 2018. E singurul argument care poate explica instalarea lui.

Fotbalul românesc a decăzut, de acord. Nu mai putem să avem pretențiile din anii '90, iarăși de acord. Să fim însă luați de fraieri și să ni se spună că trebuie să ne mulțumim cu înfrângeri la scoruri decente, cu așa ceva nu putem să fim de acord. E ca și cum ți-ai trimite copii la școală, le-ai spune „Acum vedeți și voi, să nu luați chiar numai note de 2 și 3”, după care te miri că ajung să rămână corigenți.

Cine vrea să accepte că e zero în fotbalul românesc, atunci să ridice mâna și să i se alăture lui Florin Bratu. Eu prefer să rămân alături de gândirea lui Hagi și să nu îngenunchez încă dinainte de startul meciului.

Să rămânem în picioare în aceste vremuri e cel mai complicat lucru de realizat în fotbalul românesc. Pentru că așa se întâmplă atunci când președintele FRF concurează singur și e ales în unanimitate. Automat, cei care sunt în echipa lui ajung să creadă că își pot permite orice. Inclusiv să ne spună că trebuie să acceptăm statutul de loseri. În care ei se complac atât de tare încât chiar a început să le placă și să creadă că aceasta e normalitatea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.