Opinii   •   Opinii   •   EDITORIAL

Să nu ne bată grav!

Articol de Alin Buzărin   —  sâmbătă, 11 iunie 2022

Asta își dorește Florin Bratu, selecționerul României U21, înaintea unor meciuri amicale cu Spania și cu Olanda.

În studioul DigiSport, selecționerul reprezentativei de tineret lăuda din răsputeri regula U21, cea mai mare realizare federală, ba chiar singura. Ce bună e, ce mult ne ajută, ce jucători a scos ea la iveală.

Prin telefon, Sorin Cârțu, președintele Craiovei, spunea că de multe ori echipa sa trimite patru „underi”, dar pe considerente de valoare, nu prin impunerea regulii. Și de aici o întreagă discuție, cine și ce primează. Regula sau valoarea, oul sau găina...

Vinilul


Era interesant ca Florin Bratu să explice mai pe înțelesul nostru, al profanilor, cum de la Gori, în orașul lui Stalin, în fața Georgiei (0-2) n-am prea mișcat, fiind dominați clar la absolut toate capitolele și cum de la Senec, cu Slovacia, am izbutit să pierdem cu 3-4 după ce am condus condus cu 3-1.

Ultima explicație e mai la îndemână, se bazează pe clișee la care recurgem de fiecare dată când ne pot scoate din încurcătură. 

Urmează placa, acel vinil românesc din vremea înfrângerilor vintage, transpus pe suport electronic: tinerețe, lipsă de experiență, oboseala finalului de sezon. Prea puțin, aproape nimic chiar, despre lipsa valorii individuale, despre ineficiența metodelor de pregătire.

Datorită regulii sau din cauza ei?


Lipsa valorii? Păi, lotul U21 cuprinde o serie de nume care nu o dată sunt capete de afiș în prima ligă: Petrila, Miculescu, Baiaram, Jovan Markovici, Grameni, portarul Mihai Popa, de la Voluntari. Plus răsfățatul Radu Drăgușin, om de Serie A, plus alți câțiva românași cu vize de flotant prin străinătate.

Cu vedetele Drăgușin, Markovici sau Miculescu pe teren, „tricolorii” mici s-au făcut de râs cu Slovacia (foto: frf.ro)

Cei din campionatul intern sunt extenuați după un sezon în care au evoluat mii de minute (datorită sau din cauza regulii?), dar oare gruzinii și slovacii nu erau și ei obosiţi?

La noi acasă

Prezentul e cel care e, mai îngrijorătoare pare însă perspectiva. Selecționata U21 n-are preliminarii, e calificată direct la turneul final pe care România îl va găzdui (împreună cu Georgia) peste fix un an (9 iunie - 2 iulie 2023). 

Urmează pentru noi, până atunci, două partide amicale, la Cluj, cu Spania și cu Olanda. Pe care Florin Bratu le-a anticipat în cea mai lucidă manieră: „Sperăm să nu ne bată grav!”.

Ocolim realitatea

Așadar, pierdem cu Georgia și cu Slovacia, echipe pe care noi le socotim de nivelul nostru, dar care în realitate se dovedesc mai bune decât noi, și ne rugăm pentru indulgența unor scoruri rezonabile în fața unor mari puteri. 

Cam asta e realitatea fotbalului nostru, iar în a o descrie uzăm de toate scuzele cu putință și ocolim cu obstinație principala cauză a înfrângerilor de la toate nivelurile: lipsa valorii, cauzată de lipsa metodelor de a-i pregăti cum se cuvine pe tinerii fotbaliști.

Tremurăm înaintea unui meci cu Finlanda la prima reprezentativă și sperăm ca la tineret Spania și Olanda „să nu ne bată grav”. Dar regula e bună, Federația e excelentă, iar unanimitatea de la alegeri e minunată. Tot înainte! Și fie-vă milă de noi!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.