Liga 2

Cu ei începe reconstrucția » Prima mutare rezolvată de Dinamo după retrogradarea în Liga 2: „Nu ajung la reunire, am Bacalaureatul”

Cristian „Ely” Ionescu se pregătește să facă pasul la prima echipă a lui Dinamo / Sursă foto: facebook.com/ionescuely

Articol de Remus Dinu  —  Saturday, 11 June 2022

Cristian „Ely” Ionescu, un puști de 18 ani de la „tineretul” lui Dinamo antrenat de Gică Mihali, se numără printre jucătorii care vor pune umărul la reconstrucția „câinilor” din liga secundă. El a fost înștiințat deja că intră în calculele primei echipe pentru sezonul următor.

Roș-albii urmează să se reunească pe 20 iunie, chiar dacă nu au nici antrenor principal, nici președinte, iar jucătorii care au luat parte la retrogradarea istorică în Liga 2 părăsesc clubul într-un ritm alarmant. 

Cel puțin pentru început, roș-albii vor pleca la drum cu tinerii de la echipa U19 și cei de la „satelit”, jucători fără pretenții financiare, pentru care Dinamo reprezintă, chiar și-n liga secundă, un motiv de mândrie.

Cristian „Ely” Ionescu face pasul la prima echipă a lui Dinamo

Primul astfel de nume e cel al lui Cristian Ionescu, fotbalist care în ultimele 6 luni a fost piesă de bază în formația U19 a „câinilor”. Clubul i-a transmis că va face pasul către prima echipă a lui Dinamo, unde „interimar” e chiar Gică Mihali, tehnicianul cu care „Ely”, așa cum îl alintă familia, a lucrat în perioada recentă.

Puștiul și-a făcut portretul într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, în care a dezvăluit, printre altele, cum a ajuns la Dinamo și ce planuri are la echipa pândită în continuare de amenințarea falimentului.

„Sunt extremă, joc pe ambele extreme. În general, evoluez în stânga, pe picior deschis, dar pot juca și în dreapta fără probleme. Am semnat un nou contract și voi începe pregătirea cu Dinamo, sper să rămân acolo, să pot pune umărul la revenirea echipei în prima ligă. Asta îmi doresc. 

Din păcate, eu nu voi fi fix pe 20 la reunire, deoarece am Bacalureatul. O să mă prezint pe 23”, a declarat acesta. 

Ely Ionescu, în acțiune la echipa U19 a lui Dinamo / Sursă foto: facebook.com/ionescuely

Cristian „Ely” Ionescu: „Tata și bunicul mi-au insuflat pasiunea pentru Dinamo”

„Sunt dinamovist de mic. Din familie am moștenit acest lucru. Tatăl și bunicul meu sunt ambii dinamoviști, ei mi-au insuflat pasiunea pentru Dinamo.

„Când a fost vorba să vin la Dinamo, nu am stat pe gânduri prea mult, chiar dacă eram mic, aveam 12 ani. Înainte, am fost la Petrolul. Am avut un meci amical cu Dinamo, la București, iar după meci am fost sunat de antrenorul de la juniorii lui Dinamo de la acea vreme, domnul Marius Bănuță”, a rememorat „Ely” Ionescu.

În ultimul an, Ionescu a evoluat atât la „satelit”, cât și în Liga Elitelor, unde „câinii” mici au disputat finala mică, 0-3 cu Farul Constanța. Acum, „Ely” e hotărât să treacă la următorul nivel. 

„În returul din Liga 3 nu am jucat, deoarece am fost chemat la echipa U19 pentru a-i ajuta să ajungă cât mai departe în competiție. Din păcate, ne-am oprit în semifinala cu U Cluj. Acum, vreau să joc la prima echipă, nu mai am vârsta necesară pentru U19”.

Am fost pe stadion la meciul cu U Cluj. Sincer, eram sigur că vom întoarce, mai ales după golul de 1-1 al lui Vlad Morar. Din păcate, nu s-a întâmplat. Am fost foarte trist la final.

- Cristian „Ely Ionescu”, Dinamo

VIDEO La matineu în Colentina. Dinamo sondează piața pentru a avea un stadion unde să joace „acasă” în Liga 2

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.