Gazeta Sporturilor continuă proiectul „Matchday experience”, o serie de reportaje speciale pe arenele Ligii 1, cu focus pe experiența suporterului în zi de meci. Astăzi e rândul arenei lui CFR Cluj, „Dr Constantin Rădulescu".
- Reporterii GSP au analizat la fața locului tot ceea ce contribuie la satisfacția sau, din contră, la dezamăgirea unui fan, dincolo de rezultatul efectiv al partidei respective: de la facilitățile stadionului la prețuri, de la confort și curățenie la felul în care clubul interacționează cu el pe arenă și în jurul acesteia.
- Am acordat câte o notă de la 1 la 10 fiecărui capitol, iar media finală a fiecărui stadion arată, practic, cât de mult își respectă un club spectatorii.
- Arenele analizate de GSP sunt cele ale echipelor Dinamo, FCSB, Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Petrolul, Sepsi, Farul, CS Mioveni, plus „Ion Oblemenco", din Bănie.
- Primul episod a vizat arhaicul stadion din „Ștefan cel Mare”, care a primit nota 3,18.
- Al doilea episod a fost despre stadionul Sepsi, care a primit nota 8,50.
Episodul 3: CFR Cluj este unul dintre cluburile din Liga 1 atente cu fanii, există capitole la care campioana României excelează, dar și altele unde nu doar că e loc de mai bine, dar lipsesc cu desăvârșire. Nota finală pentru Matchday Experience este 6,70.
Topul arenelor prezentate până acum:
1. Sepsi | 8,5 |
2. CFR Cluj | 6,7 |
3. Dinamo | 3,18 |
Ce note merită facilitățile stadionului lui CFR Cluj
E limpede că CFR deține rețeta ideală pentru un parcurs excelent în Liga 1. Clubul a trecut în ultimii ani prin mai multe transformări, o insolvență, reorganizări. Şi a câștigat trofee, imagine și a lucrat în această direcție.
În ultimii ani campioana României a fost tot mai atentă, mai mult de la an la an, și la capitolul merchandising. Pentru fani, pentru a atrage mai mult din monopolul lui U Cluj din oraș.
VIDEO Matchday experience » EPISODUL 3: Stadionul „Dr Constantin Rădulescu” Cluj
1. Confort - Nota 7
- Accesibilitate: Stadionul „Dr Constantin Rădulescu” e printre cele mai mari din țară, peste 20.000 de locuri. E aproape de centrul orașului, undeva până în 3 kilometri, în Gruia, într-o zonă dominată de case - NOTA 8
- Locurile de parcare reprezintă o problemă reală, fără mari șanse de îmbunătățire. Împrejmuit de case, străzi înguste, stadionul dispune de o parcare mică, utilizată în ziua meciurilor doar de invitați speciali, sponsori, oficialii clubului. Suporterii se chinuie mereu să găsească locuri pe străzile din jurul arenei, un test real al nervilor - NOTA 2
- Îngrijit, cochet, stadionul CFR-ului oferă un confort bun suporterilor, cei ce se ocupă de club au grijă ca de fiecare dată scaunele să fie curate - NOTA 9
- În formă de potcoavă, cu două tribune și o peluză, arena din Cluj are acoperiș, însă e util doar pentru 30% din locurile arenei. Înalt și nu suficient de lung, acoperișul ajută doar partea de sus a tribunei II și a peluzei. Există și locuri pentru persoanele cu handicap, la peluză, însă nu sunt acoperite, ceea ce reprezintă o problemă când vremea nu este prietenoasă. - NOTA 6
- Există, de asemenea, și inconveniente pentru unii dintre suporterii de la tribuna II. Câțiva dintre stâlpii de susținere ai acoperișului opturează vizibilitatea pentru o parte dintre suporteri. Unele locuri sunt indisponibile, iar cele aflate în apropierea stâlpilor au clar un dezavantaj în privința vizibilității. Afectați sunt însă puțini din cei peste 20.000 de oameni ce încap în arenă - NOTA 8
- La capitolul igienă, atât în toaletele arenei, cât și în zona tribunelor nu există probleme pentru arena CFR-ului - NOTA 10
2. Ticketing - 10
- Arena CFR-ului dispune de 5 case de bilete, folosite în funcție de cât de mare e cererea la fiecare meci. De asemenea, cei mai mulți fani vin la stadion cu bilete cumpărate pe internet, pe site-ul bilete.ro.
- Prețul tichetelor variază în funcție de adversar. Pleacă de la 15-20 de lei cel mai ieftin și ajunge până la 80-100 de lei în zona VIP
- Aspectul biletelor e plăcut, pe față fiind imprimat stadionul CFR-ului, iar pe spate este planul arenei, pentru ca fanii să știe în ce zonă a stadionului trebuie să ajungă.
3. Program de meci - Nota 0
- Nu există.
4. Magazinul clubului - nota 9
- Fanii CFR-ului au un singur magazin oficial, cel de la stadion. Este deschis de luni până vineri, dar și în zi de meci, în apropierea orei de start. De asemenea, suporterii își pot cumpăra produse cu însemnele clubului și de pe site-ul oficial
- Gama de produse este destul de variată. Departe totuși de marile cluburi ale Europei, dar mult peste cele de Liga 1. Pe lângă tricourile de joc, cei mai pătimași fani își pot lua fanioane, fulare, eșarfe, căni, perne, produse de birotică, calendare, magneți, decorațiuni de brad, rucsacuri și genți și chiar și tricouri semnate de jucători
- Deși e partener Nike, prețurile sunt normale. De exemplu, pentru un tricou fanii scot din buzunar între 120 și 300 de lei, în funcție de culoarea dorită. Celelalte produse au prețuri de la 3-6 lei, pentru un odorizant auto sau o decorațiune, până la 50-70 de lei, cât este un calendar, o pernă sau un fanion.
5. Interacțiunea cu fanii - Nota 2
- Este un capitol la care suferă din plin campioana României. Interacțiunea se face greu, doar după meciuri, în zona autocarelor. Plus acțiunile, destul de rare, când jucătorii mai vin în ziua meciurilor la magazinul clubului, unde vând produse și fac poze cu suporterii.
6. Mâncare - Nota 9
- Suporterii au mai multe puncte în zona tribunelor de unde își pot cumpăra o gustare în timpul partidelor.
- Zona este bine amenajată, cu prețuri la vedere și există avantajul că se poate plăti atât cash, cât și cu cardul Pentru un hot-dog fanii plătesc între 10 și 13 lei, pentru o pizza între 15 și 17 lei, iar pentru un popcorn sau o pungă de chips-uri între 8 și 10 lei.
- Timpul petrecut la coadă nu e foarte scurt, însă fiind mai multe post-uri, fanii ajung în timp util în stadion.
7. Băuturi - Nota 10
- Mult mai variată este gama pentru băuturi. Fanii își pot cumpăra pe lângă răcoritoare (bere sau suc) și cafele, ceaiuri și chiar energizante. La capitolul cafea au 6 sortimente, cu prețuri între 8 și 12 lei, pentru un ceai plătesc 8 lei, iar o ciocolată caldă 10 lei.
- Mai ieftine sunt răcoritoarele. Un suc acidulat este 5 lei, iar o bere fără alcool este 10.
Concluzia? Renovat în 2008, notă bună: 6,70
În urma analizării celor 7 criterii, a rezultat o medie finală de 6,70, o notă bună, dar nesatisfăcătoare pentru o campioană.
{{text}}