România a suferit una dintre cele mai rușinoase înfrângeri din istoria recentă, 0-3 contra Muntenegrului, pe arena din Giulești. „Tricolorii” sunt ultimii în grupa de Liga Națiunilor.
Victoria cu Finlanda a readus iar în Giulești dorul de națională, dar și de revanșă cu Muntenegru, care ne bătuse rău la Podgorica. Iordănescu a mutat masiv, 5 noutăți față de partida precedentă, cu nordicii. Stâlpii Niță și Chiriceș au fost a 4-a oară în echipa de start. A apărut și un debutant, atacantul Marius Ștefănescu. Ei au intrat cu 8 titulari de la meciul tur.
România, umilită de Muntenegru
Am început tare, cu fundașii la centru, cu șarje pe ambele flancuri, dar iar precipitat, fără mari ocazii. Apărarea lor, condusă de Vujacici, a absorbit presiunea, iar după un sfert de oră au început să iasă și ei la joc.
Se simte ambiția, dar și aceeași lipsă de idei, de tupeu, acolo unde contează, în treimea adversă. Maxim vrea prea multe și nu-i iese mai nimic. La fel și Mihăilă. Pușcaș nu e în joc. Iar ei, pe contre, capătă tot mai mult curaj Chiricheș îl blochează pe Vesovic. Apoi la cornerul lui Jankovic, mingea plutește ca o veste rea prin fața porții noastre. Galeria Rapidului cântă continuu, dar jocul tot nu se leagă.
Și la al doilea corner nu mai scăpăm. Mugosa l-a devansat pe Chiricheș, după o execuție a aceluiași Jankovici și începea să miroasă iar a Podgorica. Am avut replică, însă Mijatovic a deturnat șutul lui Răzvan Marin în bară, iar debutantul Ștefănescu a reluat cu capul, din 5 metri, chiar în portarul lor.
România, la coada grupei de Liga Națiunilor
La adăpostul golului, muntenegrenii ies de la vestiar deciși să ne doboare iar. Se simte aproape la fiecare duel că sunt mai stăpâni pe ei, mai fotbaliști. Noi tot cu hei-rup, parcă fiecare pasă e o ușurare personală.
„Plecați cu toții, mai bine plecați cu toții!”, strigă stadionul. Nu mai e un meci, e doar o răfuială a fanilor cu echipa, cu selecționerul, cu Burleanu, cu FRF. Nu doar fanii au strigat „Rușine, rușine să vă fie”, ci și comentatorii postului Prima TV, Emil Grădinescu și Costi Mocanu.
Clasamentul actualizat în grupa României
Echipă | Golaveraj | Puncte |
1. Bosnia | 6-4 | 8 |
2. Muntenegru | 6-3 | 7 |
3. Finlanda | 5-5 | 4 |
4. România | 1-6 | 3 |
Toate formațiile au câte 4 meciuri disputate
Final » România - Muntenegru 0-3
- A marcat: Stefan Mugosa '43 '56 ' 63
- Click aici pentru statistici
România - Muntenegru, echipe de start
România: Fl. Niță - Cr. Manea, Chiricheș, Burcă, Bancu - R. Marin, M. Marin, Al. Maxim - Ștefănescu, Pușcaș, Mihăilă
Rezerve: Moldovan, Târnovanu - Rațiu, Camora, N. Păun, Oct. Popescu, Cicâldău, Ad. Rus, Fl. Tănase, Hanca, Sorescu, Olaru
Selecționer: Edward Iordănescu
- Marius Ștefănescu, fotbalistul lui Sepsi, este la prima apariție în tricoul naționalei României
- Ștefănescu este al treilea „tricolor” care debutează în mandatul lui Edi Iordănescu, după Radu Drăgușin și Octavian Popescu
- Față de meciul cu Finlanda, Edi Iordănescu a efectuat 5 modificări. Apar Cristian Manea, Răzvan Marin, Alexandru Maxim, Marius Ștefănescu și Valentin Mihăilă, în locurile lui Rațiu, Olaru, Octavian Popescu, Cicâldău și Sorescu.
Muntenegru: Mijatovic - Vesovic, Vujacic, Tomasevic, Radunovic - Jovovic, Scekic, Jankovic, Savicevic - Mugosa, Krstovic
Rezerve: Petkovic, Dragojevic - Vukcevic, Bozovic, Beciraj, Raickovic, Bubanja, Sipcic, Camaj, Milovic, Dukanovic
Selecționer: Miodrag Radulovic
Stadion: Rapid-Giulești (București, 14.047 locuri)
Arbitru: Joao Pinheiro. Asistenți: Tiago Costa, Bruno Alves Jesus (toți din Portugalia)
S-au jucat în grupa României:
- 4 iunie: Muntenegru – România 2-0, Finlanda - Bosnia 1-1
- 7 iunie: Bosnia-Herțegovina – România 1-0, Finlanda - Muntenegru 2-0
- 11 iunie: România - Finlanda 1-0, Muntenegru - Bosnia 1-1
Urmează să se joace:
- 14 iunie: România - Muntenegru, ora 21:45, stadion Giulești (în direct pe PrimaTV, liveTEXT pe GSP.ro)
- 23 septembrie: Finlanda – România, ora 21:45
- 26 septembrie: România - Bosnia-Herțegovina, ora 21:45
De ce e Liga Națiunilor foarte importantă pentru noi
E o competiție mai accesibilă nouă în drumul spre Europeanul din 2024 decât vor fi preliminariile de anul viitor. Locul 1 în Nations League oferă 3 imense avantaje, locul 2 aproape că garantează și el prezența la un eventual baraj, în vreme ce ultimele două poziții ar însemna regres - detalii, pe larg, AICI!
{{text}}