Nu ştiu echipă mai fascinantă. Craiova, Universitatea, e un izvor nesecat de uimiri, de surprize, de neaşteptat, de suspans deşi de fiecare dată rezultatul e acelaşi: ratarea.
Nu ratarea în sine, căci clubul e un soi de Eden fotbalistic, cel puţin văzut din afară, ci ratarea visului. Oltenia pretinde, şi merită prin mustul fotbalistic pe care îl produce, să bea şi un altfel de zaibăr. Şi aici nu există altceva în afară de titlu. Restul sunt paleative pentru o lungă suferinţă care a depăşit trei decenii. Craiova vrea titlul de ani de zile, chiar dacă nu a declarat-o mereu. Nici nu trebuie, pentru că o strigă tribuna, poporul, oamenii prin oraş, la intersecţii, la o cafea sau o bere, la coadă la taxe sau la bilete. Titlul, nene! Y nada mas!
Serviciul mişcarea bolovanilor
Craiova a terminat pe 3. Nimic nou. Craiova schimbă antrenorul. Nimic nou. Reghe a plecat după ce ratat aproape tot declarând poetic că "eu mergeam în stânga, iar ei în dreapta". Ce tare, cum de n-am ştiut până acum? Cum de totul era bine în cea mai bună dintre lumi şi dintr-odată, bang, nimic nu mai e? Şi ce înseamnă acest stânga-dreapta, alba-neagra, te iubesc, dar nu pe tine? Craiova a fost mereu o cutie neagră, cu deosebirea că nu se lasă deschisă nici după accident.
E ceva care nu se învârte rotund acolo, căci, mai mult sau mai puţin, toate poveştile de dragoste de acolo se termină brusc, cu vorbe de duh şi o amăreală repede înlocuită de promisiunea unui Everest ceresc. Craiova aduce a Sisif, dar unul vesel care urcă fluierând bolovanul şi chiuie de bucurie când acesta o ia înapoi la vale. Câteodată te întrebi dacă prazul nu e halucinogen.
Defectul fără leac
În locul lui Laur vine Laszlo. Un antrenor care are imaginea de om serios. Munceşte bine, are discurs bun. O singură umbră: e cam ghinionist. OK, ăsta e un eufemism. E ghinionist rău, dom'le! Meciurile care au dus la despărţirea sa de UTA pot sta fără griji într-o antologie a neşansei. Ocazii mai greu de ratat decât de transformat s-au dus pe Apa Sâmbetei într-o asemenea cantitate încât ne-au făcut pe noi, cei neutri, să ne crucim.
Părea că nu de antrenor are nevoie echipa, ci de un exorcist. Deşi îmi aduc aminte de vorbele înţelepte ale unui mult mai deştept coleg de facultate, maestru în bridge, care se enerva nu când jucam prost (asta era obişnuit), ci când îmi lipsea cartea potrivită. "De orice te pot ierta, doar de lipsa de noroc, nu!", tuna fioros. Cred că avea dreptate. Orice poţi ameliora, în afară de asta. E fără scăpare. Or, când în burta moale a sezonului Craiova a avut 7 meciuri fără victorie, şeful clubului fix pe asta a dat vina, pe neşansă. Mi-e să nu se alinieze două ghinioane colosale, că asta le-ar mai trebui! Sisif ar intra în fibrilaţie.
Sânul lui Avraam
O să-mi reproşaţi că nu zic nimic despre jucători. Păi, ce ar fi de zis? Sunt cei mai buni, conducerea are mereu încredere nelimitată, băieţii sunt mângâiaţi pe creştet orice s-ar întâmpla, salariile vin la timp, contractele sunt prelungite chiar dacă posteriorul unora s-a aplatizat pe banca de rezerve.
Nu, nu e nimic de zis. Ei sunt cei mai iubiţi dintre pământeni şi e normal, căci rămân mereu cu picioarele pe pământ. Nu decolează. Ei chiar îşi trăiesc visul: să primească mult şi să producă puţin. În alte părţi, antrenorii, patronii dau de pereţi cu jucătorii care nu livrează. La Craiova eşecul e răsplătit cu vorbe dulci, cu "nu-i nimic, mergem mai departe".
Câteodată am senzaţia că e acelaşi copywriter ca la CSM Bucureşti. Doar că acolo e pe bani publici, le convine. Dincoace, mister. Cutie neagră. Nu-i nimic, mergem şi noi mai departe. E ca un film de aventuri din care rămâi doar cu cheltuiala pe bilet. Hopa sus cu bolovanul, uite cum se duce banul!
{{text}}