Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Cât va câștiga Laszlo Balint la Universitatea Craiova » Devine al doilea cel mai bine plătit antrenor din Liga 1

Sursa foto: Facebook Universitatea Craiova

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 14 iunie 2022

Noul antrenor al lui CS Universitatea Craiova, Laszlo Balint, este al doilea cel mai bine plătit tehnician din Liga 1, iar în ierarhia din Bănie e depășit de Victor Pițurcă, Ouzounidis și Laurențiu Reghecampf.

Laszlo Balint, varianta-surpriză a Craiovei, după despărțirea de Laurențiu Reghecampf, a admis la prezentare că „pentru mine Universitatea Craiova este un pas mare înainte". Sportiv, dar și financiar. Gazeta Sporturilor a aflat că tehnicianul în vârstă de 43 de ani va avea un salariu de 13.000 de euro pe lună. Net. Cu 7.000 de euro mai mare decât a încasat la UTA până la finele lui ianuarie 2022, când a fost demis! 

Laszlo Balint, la 2.000 de euro de granzii lui CSU Craiova

În ierarhia tehnicienilor care au trecut prin Bănie, de la Devis Mangia încoace, Balint nu este nici pe departe ultimul. Din informațiile GSP.ro, doar titrații Victor Pițurcă, Marinos Ouzounidis și Laurențiu Reghecampf au încasat mai mult decât Gyusi: 15.000 de euro net lunar fiecare. 


În schimb, Balint stă mai bine decât italienii Devis Mangia, care între mai 2017 și aprilie 2019 a lucrat în Bănie pe 12.000 de euro lunar, și Cristiano Bergodi (mai/noiembrie 2020). Plătit de patronul Mihai Rotaru cu doar 10.000 de euro lunar, actualul antrenor al lui Sepsi Sf. Gheorghe a fost cel mai aproape de titlu dintre toți. În 2020 a jucat finala cu CFR Cluj, pe „Ion Oblemenco" (1-3). 

Al doilea din Liga 1, după Dan Petrescu

„Suntem un partener de discuție serios, când facem o ofertă, facem una cât mai aproape de realitate. Cu siguranță în acest moment nu există niciun antrenor din România, poate doar Dan Petrescu, care să aibă un salariu mai mare în Liga 1. Deci suntem pe locul doi la salariile pe care le dăm antrenorilor și așa este de ceva timp" a comentat patronul oltenilor, Mihai Rotaru, la DigiSport. 

Și nu fără temei. Cel mai bine plătit în acest moment este Dan Petrescu, cu 25.000 de euro net lunar, Balint e pe doi, cu 13.000, urmat de Bergodi (Sepsi), cu 10.000 de euro pe lună. La FCSB, Toni Petrea a negociat cu Becali un contract tot de 10.000 de euro pe lună. Numai că, potrivit acordului, în cazul în care nu prinde grupele Conference League, câștigul său se va înjumătăți!


1 milion de euro pe ani-a oferit Mihai Rotaru antrenorului Paco Jemez, în februarie 2021. Însă spaniolul a refuzat să vină în România și patronul Craiovei l-a angajat pe Ouzounidis

Obiectivul lui Balint: „Măcar locul 2 sau Cupa”

Președintele executiv al oltenilor, Sorin Cârțu, a insistat că titlul și Cupa României sunt obiectivele lui Balint pentru sezonul 2022/2023. Din informațiile Gazetei, în acordul pe un an al tehnicianului brașovean este trecut „măcar locul doi sau Cupa României". În cazul unei nereușite, contractul se reziliază automat.

Cel mai bine plătiți antrenori ai Craiovei

NumeSalariu lunar net
1-3. Victor Pițurcă 15.000 €
Marinos Ouzounidis 15.000 €
Laurențiu Reghecampf15.000 €
4. Laszlo Balint 13.000 €
5. Devis Mangia 12.000 €
6. Cristiano Bergodi 10.000 €

Top 3 Liga 1

NumeClubSalariu lunar net
1. Dan PetrescuCFR Cluj25.000 €
2. Lazlo BalintU Craiova13.000 €
3. Toni PetreaFCSB10.000 €
Cristiano BergodiSepsi10.000 €

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.