Nationala

Prima reacție a șefilor FRF: „Să ne explice Edi!”

+32 Foto
Mihai Stoichiță / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 15 June 2022

Din ce în ce mai contestat din cauza rezultatelor dezastruoase ale naționalei României, Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF, n-a fost prea vorbăreț la finalul meciului cu Muntenegru, pierdut de „tricolori”cu 0-3

Dacă în alte ocazii petrecea minute în șir în fața jurnaliștilor, Stoichiță a preferat să evite dialogul de data aceasta, mutând responsabilitatea pe umerii selecționerului Edi Iordănescu.

Să vorbească Edi și apoi putem să vorbim și noi, nu? Nu trebuie să vorbească Edi prima oară? Să ne explice Edi!”, le-a spus Stoichiță reprezentanților presei, în momentul în care a coborât la vestiare alături de Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu

Burleanu, Stoichiță și Bodescu au mers la vestiare, imediat după rușinea cu Muntenegru

După umilința trăită de „tricolori” în Giulești, cei mai importanți oameni din FRF, Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și Gabriel Bodescu, au coborât la vestiare pentru a discuta cu fotbaliștii care au scris o nouă pagină neagră din istoria primei reprezentative.

Abătuți și îngândurați după un nou meci în care au fost apostrofați non-stop de suporteri, cei trei au fost surprinși de reporterii GSP în timp ce se îndreptau agale către vestiarul „tricolorilor”.

La interviurile acordate la finalul meciului, Edi Iordănescu a comentat apariția federalilor în respectiva zonă: „Au fost în vestiar, au fost alături de jucători. Federația ne-a oferit cele mai bune condiții, vreau să le mulțumesc celor de acolo pentru toată susținerea”.

Burleanu, contestat la România - Muntenegru

Facțiunile dure ale ultrașilor care încurajează echipa națională au continuat protestele la adresa lui Răzvan Burleanu și la meciul cu Muntenegru din Giulești. Astfel, pe durata primei reprize, șeful FRF a avut de îndurat nenumărate lozinci jignitoare din partea fanilor din toate punctele stadionului.

VIDEO Edi Iordănescu nu vrea să plece după România - Muntenegru 0-3: „Trebuie să facem o analiză la rece”

>

Citește și alte știri despre echipa națională a României:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.