International   •   Campionate   •   CAMPIONATUL MONDIAL

Costa Rica, ultima echipă calificată la Campionatul Mondial » Tabloul complet al grupelor

Costa Rica, ultima calificată la Campionatul Mondial/ foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 15 iunie 2022

Costa Rica e ultima echipă calificată la Campionatul Mondial din Qatar (21 noiembrie - 18 decembrie 2022), după ce a trecut cu 1-0 de Noua Zeelandă, în barajul intercontinental.

Costaricanii vor juca în grupa E, alături de Spania, Germania și Japonia.

Costa Rica, calificată la Campionatul Mondial din Qatar

Costa Rica, reprezentanta Concacaf, a trecut de reprezentanta Oceaniei, Noua Zeelandă, într-un meci jucat în Arabia Saudită, pe teren neutru.


Pentru naționala la care joacă și superstarul Keylor Navas, a marcat Joel Campbell, atacantul lui Monterrey, încă din minutul 3.

Noua Zeelandă a fost aproape de egalare în minutul 39, dar golul marcat de Wood, atacantul lui Newcastle, a fost anulat de VAR pentru un fault în atac. 

Reprezentanta Oceaniei a fot nevoită să alerge după egalare în ultimele 25 de minute jucând cu un mom în minus, după eliminarea directă a lui Kosta Barbarouses. Acesta a primit cartonaș roșu în urma consultării VAR, pentru un fault dur. 

Grupele Campionatului Mondial de fotbal din Qatar


  • Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda
  • Grupa B: Anglia, Iran, SUA, Țara Galilor
  • Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia
  • Grupa D: Franța, Danemarca, Tunisia, Australia
  • Grupa E: Spania, Germania, Japonia, Costa Rica
  • Grupa F: Belgia, Canada, Croația, Maroc
  • Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun
  • Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud

Citește și alte știri despre fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.