Ce ați zice dacă, măcar o dată, ne-ar surprinde? Cum ar fi să ne trezim astăzi cu demisiile tuturor? Burleanu, Vișan, Bodescu, Stoichiță și Iordănescu să convoace la prânz o conferință de presă extraordinară în care să zică ”suntem prea penibili și am decis să renunțăm la funcții, salarii, privilegii și să vă redăm fotbalul ăsta pe care l-am confiscat în ultimii ani”?
Evident că nu se va întâmpla niciodată. Păi renunță careva la leafa aia grasă, la diurnele îndestulătoare, la statutul de jupân, la sprițurile în care se râde zgomotos prin Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc sau la penibilele conferințe de presă în care vorbești mai mult despre tine, decât despre adversar? Demnitate? Onoare? Hai sictir!
Am fost votați, deci merităm să fim aici! Noi, ăștia despre care se va vorbi peste o sută de ani, noi ăștia care am schimbat mentalitatea în fotbalul românesc, noi ăștia care am preluat greaua moștenire a lui Mircea Sandu și am transformat-o în... într-un banc cu proști și loseri!
Fix în asta ați transformat fotbalul românesc! Am ajuns râșii Europei sub conducerea voastră predictibilă! V-a fost mereu frică de valorile generației lui Hagi, realizând, în șiretenia voastră, că oamenii ăia v-ar transforma în niște necunoscuți.
Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu, șefii FRF, pe stadionul Giulești, la România - Muntenegru 0-3, foto: Imago
Vă puteți imagina ce rol ar mai fi jucat Mihai Stoichiță sau Răzvan Burleanu într-o Federație în care Hagi sau Petrescu ar fi fost selecționer? Erau decor. Ori ce a făcut directorul tehnic al FRF, pentru a nu pierde puterea și a răspunde celor care acuzau FRF că e o instituție de corporatiști? A populat Federația cu generația lui Mutu, acea colecție de fotbaliști extrem de talentați, care a irosit munca de peste zece ani a lui Hagi & Co. S-a umplut Casa Fotbalului de băieții ăia care la națională au produs mai multe scandaluri cu chelneri bătuți, cu nopți pe la baruri de strip-tease sau beții crunte, decât calificări la turnee finale!
Ei au acceptat orice li s-a propus, sperând că, în sfârșit, vor scăpa de umbra mare și apăsătoare a celor pe care românii i-au iubit cu adevărat și pentru care au ieșit în stradă. Astfel s-a legitimat impostura! Dar ce să vezi? Planul a eșuat. Nici nu se putea altfel, câtă vreme România ajunsese singura țară din Europa cu selecționeri fără Licență Pro la primele două naționale. Arsul etapelor, drumul ocolit, nu a reprezentat soluția.
Iar când federalii au văzut iminența naufragiului, au apelat, disperați, la Hagi și Petrescu, doar că era prea târziu. Cu ei trebuia începută munca! La ei nu te duci doar când ți-a ajuns apa la gât și ai nevoie de un salvamar!
Refuzați de niște selecționeri care ar fi fost mai valoroși decât lotul, convinși că Mutu nu poate reprezenta o soluție, au apelat la a cincea roată de la căruță, Edi Iordănescu, adică au mai făcut un compromis. În consecință, era firesc ca naționala să arate ca o echipă antrenată de o rezervă de selecționer. Ne-am întors fix în punctul în care am fost la începutul mandatului lui Mirel Rădoi, când aveam un antrenor lipsit de anvergura necesară, care încerca să crească odată cu naționala.
Asta a ajuns echipa de fotbal a României, laboratorul de experimente al lui Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță. Contra, Rădoi, Edi, trei băieți admirabili, angajați să învețe jobul de selecționer pe nervii românilor.
Și uite-ne în iunie 2022, umiliți de o națională a Muntenegrului lipsită de cei mai buni trei fotbaliști ai ei, rugându-ne totuși ca Edi Iordănescu să ducă la bun sfârșit cursul de perfecționare în ale meseriei. Nu de alta, dar la cotitură așteaptă meseriașii Bratu și Lobonț. De abia cu ei ne-am duce în abis.
Chiar, cum ar fi să ne trezim cu niște demisii azi? Nu e bună nici de banc întrebarea asta.
{{text}}