Liga 1

Mike Cestor a ajuns în cantonament și semnează » Al doilea transfer al zilei pentru clubul care vrea din nou în play-off

Mike Cestor s-a înțeles cu FC Argeș / Sursă foto: Imago Images

Articol de Remus Răureanu  —  miercuri, 15 iunie 2022

După ce l-a acontat pe Marius Constantin, FC Argeș a bătut palma cu un alt stoper, fundașul central Mike Cestor (30 de ani), de trei ori campion cu CFR Cluj. „Cenușăreasa” din play-off-ul trecut a ajuns astfel la 8 achiziții în această pauză competițională.

După ce au renunțat de la începutul verii la 12 fotbaliști, alb-violeții continuă să fie activi în mercato. 

Mike Cestor a ajuns în cantonamentul lui FC Argeș

Piteștenii l-au adus pe Mike Cestor, care a evoluat mult timp la Astra și CFR Cluj și care e liber de contract de 4 luni, de când s-a despărțit de „feroviari”. 

Cestor, curtat activ de CSU Craiova în primăvară, nu a ajuns la un acord cu oltenii și a așteptat pauza competițională pentru a reintra în circuit. S-a înțeles cu FC Argeș, club care avea nevoie de întăriri pe acel post, după despărțirile de Joao Miguel și Deian Boldor. Francezul a ajuns deja în cantonamentul „vulturilor” din Austria, urmând să intre imediat în circuitul lui Prepeliță. 

Înainte de a-și da acordul pentru a veni la Pitești, Cestor a cerut referințe de la Iasmin Latovlevici, cu care a împărțit vestiarul la CFR Cluj. Mulțumit de condițiile pe care le-a găsit în Trivale, „Lato” l-a convins pe Mike să accepte oferta piteștenilor. 

Și Bryan Alceus ajunge la FC Argeș

Argeșenii nu s-au mulțumit doar cu Cestor, vor ajunge la o înțelegere în cel mai scurt timp și cu Bryan Alceus (26 de ani), ultima oară la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul central din Haiti e cel care, din cauza problemelor financiare fără precedent de la Gaz Metan, nu a avut bani pentru a-și cumpăra bilet de avion. A fost nevoie de intervenția soției pentru ca Alceus să părăsească în cele din urmă țara. Acum, revine în Liga 1, însă la un club cu o altă stabilitate financiară.

Bryan Alceus, în stânga // foto: Imago Images

FC Argeș i-a mai transferat în această vară pe Cătălin Straton (32 de ani, portar), Marius Constantin (37, fundaș central), Dorian Bertrand (29, mijlocaș stânga), Julio Donisa (28, atacant), Andreias Calcan (28 de ani, mijlocaș stânga), Antonio Jakolis (30, extremă) și Fabio Vianna (23 de ani, fundaș stânga). 

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.