International   •   Stranieri   •   CHINA

Stanciu a făcut iar show în China, la o zi după dezastrul României cu Muntenegru » Două pase de gol

Mijlocașul ofensiv al lui Wuhan Three Towns, Nicolae Stanciu (29 de ani), a reușit două pase decisive în victoria din deplasare cu Wuhan FC, scor 3-1, la o zi după dezastrul naționalei României cu Muntenegru, 0-3 pe Giulești.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 15 iunie 2022

Mijlocașul ofensiv al lui Wuhan Three Towns, Nicolae Stanciu (29 de ani), a reușit două pase decisive în victoria din deplasare cu Wuhan FC, scor 3-1, la o zi după dezastrul naționalei României cu Muntenegru, 0-3 pe Giulești.

În minutul 22, Marcao a deschis scorul din pasa românului. Stanciu i-a așezat mingea pe cap colegului său din atac dintr-o lovitură liberă executată din partea dreaptă. 

Golul de 3-0 a fost reușit tot de Marcao, assist al aceluiași Stanciu (58). Mijlocașul a primit în careu, a driblat un adversar și a centrat pentru brazilian, decisiv din 10 metri.


Celălalt marcator de la Wuhan Three Towns a fost Davidson (45+1), în timp ce pentru gazde a semnat golul de onoare Felicio Brown (88).

Start uluitor al echipei lui Nicolae Stanciu

Wuhan Three Towns, pregătită de spaniolul Pedro Morilla, fost antrenor interimar la Granada în 2018, și având în lot patru jucători brazilieni, Wallace (ex-Lazio), Ademilson (Sao Paulo), Davidson (Alanyaspor) și Marcao (ultima oară la Hebei), a început incredibil de bine sezonul.

Echipa care a promovat sezonul trecut în elita Chinei este acum lider, cu 10 puncte din 12 posibile.


Stanciu, integralist miercuri, are și două goluri în patru meciuri la Wuhan Three Towns, „dubla” din partida cu Guangzhou FC, 6-0.

2,5 milioane de euroeste salariul anual al lui Stanciu la Wuhan, contract până în 2024

4 milioane de euroa primit Slavia Praga de la clubul chinez Wuhan Three Towns

De ce Stanciu nu e la naționala României

Nicolae Stanciu nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru cele 4 meciuri din Liga Națiunilor. Mijlocașul nu avea niciun meci în China înainte de startul partidelor naționalei, astfel că Iordănescu a decis să nu mizeze pe el.

„Are o situaţie inedită. Are soţia în România şi e însărcinată, va naşte undeva în luna iunie. Eu mi-aş dori să prindă măcar două-trei meciuri, după care vom vedea cum îl aducem. Pentru că echipa naţională are nevoie de Nicolae Stanciu în continuare”, spunea selecționerul în aprilie 2022.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.