Fotbal   •   Nationala   •   SELECȚIONER

Pleacă Edi, dar cine vine? Ce selecționer ar putea alege FRF dacă-l demite pe Iordănescu

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  miercuri, 15 iunie 2022

După 3 înfrângeri din 4 meciuri oficiale, în Liga Națiunilor, selecționerul Edi Iordănescu are parte de tot mai mulți contestatari. 

Dacă șefii FRF vor decide să-l schimbe după meciurile din Liga Națiunilor, FRF are mai multe variante de posibili înlocuitori. 

Aceștia s-ar împărți în 3 categorii: variante reale, variante surprize și antrenori imposibil de aduși 

Ce variante reale are FRF pentru a-l înlocui pe Edi Iordănescu


MARIUS ȘUMUDICĂ 

  • va deveni liber de contract peste 10 zile, el fiind în prezent la clubul Al Shabab, din Arabia Saudită 
  • a declarat mereu că ar fi dispus să vină la echipa națională 
  • are un CV important și nici n-ar fi un tehnician scump 

DAN PETRESCU 

  • este antrenorul pe care Burleanu l-a căutat cel mai des de când e în funcție la FRF. De fiecare dată însă, l-a ofertat când era sub contract cu CFR și clubul clujean nu a dorit să-i dea drumul 
  • clauza de reziliere pe care Dan o are e aceeași ca în iarnă: 400.000 de euro, o sumă pe care FRF și-ar putea permite să o achite 
  • are un palmares impresionant și ar veni pe un val de susținere totală, care ar lua și din presiunea pe care FRF o are în momentul de față

ADRIAN MUTU

  • e sub contract cu Rapid, însă o ofertă de la FRF l-ar putea elibera de înțelegerea cu giuleștenii
  • are totuși două dezavantaje. PRIMUL: Burleanu i-a reproșat că a plecat în vara trecută de la U21, Mutu motivând atunci că el vrea să antreneze zilnic. AL DOILEA: ar fi de același profil cu ultimii 3 selecționeri, Contra, Rădoi, Edi Iordănescu, tineri, dar fără performanțe importante 

LAURENȚIU REGHECAMPF

  •  e liber după ce a fost demis de Craiova, însă are o imagine șifonată fiindcă a bifat cel mai prost sezon al Universității din ultimii 3 ani 
  • are avantajul că nu mai e privit ca fiind controlat de Anamaria Prodan, legături de care FRF s-a ferit atunci când a ales selecționerii în ultimii ani, tocmai pentru a înlătura orice formă de influență asupra acestora

COSTEL GÂLCĂ 

  • are o imagine bună în România, a câștigat ultimul titlu al FCSB-ului, a antrenat și în străinătate, iar Hagi îl are în vedere pentru a-l pune la Farul în cazul în care va pleca la Galatasaray 
  • are un imens dezavantaj: a fost în echipa lui Ionuț Lupescu, la alegerile din 2018, iar Burleanu s-a răzbunat ulterior pe toți cei care l-au susținut pe contracandidatul său

Ce variante surpriză ar putea avea FRF pe masă

MIREL RĂDOI 

  • predecesorul lui Edi Iordănescu e cel care a condus naționala vreme de 2 ani, iar la finalul mandatului, chiar dacă a ratat toate obiectivele, a fost ofertat să continue, însă a refuzat acum 
  • e liber de contract și ar putea fi abordat din nou de FRF, mai ales că a rămas în relații foarte bune cu șefii de la Casa Fotbalului

WALTER ZENGA 

  • fost imens fotbalist, a antrenat cu succes și în România, unde are o imagine bună e liber de contract, ultimele echipe pe care le-a pregătit fiind Venezia, Crotone și Cagliari, în perioada 2017-2020

 DANIEL ISĂILĂ 

  • e sub contract în Emirate, cu Bani Yas, însă a avut un sezon ratat și e în pericol să fie demis, caz în care ar putea să devină o soluție atractivă

Care sunt numele mari imposibil de adus

MIRCEA LUCESCU

  •  sub contract cu Dinamo Kiev, a declarat că nu va mai antrena niciodată în România, nici măcar naționala 

VICTOR PIȚURCĂ 

  • deși e liber de contract, acesta ar refuza din start orice colaborare cu actuala administrație a FRF 

COSMIN OLĂROIU

  •  e sub contract în Emirate, cu Al Sharjah

GHEORGHE HAGI

  •  a fost ofertat și a spus că e exclus să fie selecționer al României atât timp cât va fi patron la Farul 

RĂZVAN LUCESCU

  •  e sub contract în Grecia, cu PAOK Salonic, iar clauza de reziliere a angajamentului său e de 10 milioane de euro

După '89, ne-am calificat doar cu Iordănescu și Pițurcă

România a bifat 6 prezențe la turnee finale în calificări obținute după Revoluție. Prima a fost pentru Mondialul din 1994, iar ultima campanie câștigătoare s-a produs pentru accesul la Euro 2016. Toate aceste calificări au fost bifate cu doar doi selecționeri: Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă.

Turneu final Antrenorul cu care ne-am calificat
CM 1994Iordănescu
CE 1996Iordănescu
CM 1998Iordănescu
CE 2000Pițurcă
CE 2008Pițurcă
CE 2016Pițurcă și Iordănescu

Calificările le-am ratat cu 10 selecționeri

Turneu finalCu cine am fost în preliminarii
CE 1992Gh. Constantin, M. Rădulescu
CM 2002Boloni, Hagi
CE 2004Iordănescu
CM 2006Iordănescu
CM 2010Pițurcă
CE 2012R. Lucescu
CM 2014Pițurcă
CM 2018Daum
CE 2020Contra, Rădoi
CM 2022Rădoi

VIDEO Valeriu Răchită: „Nu avem viitor! Nu văd o strategie, mă gândesc cu groază la un meci cu Gibraltar”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.