Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Costel Orac, 63 de ani, a vorbit despre cum a ajuns la Dinamo, echipa pentru care a făcut istorie.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Interviul integral cu Costel Orac poate fi citit AICI
Fostul fotbalist a vorbit și despre fostul său coleg, Cornel Dinu, povestind o întâmplare spectaculoasă cu acesta.
VIDEO Costel Orac, poveste genială de la Dinamo: "Băi țărane, cine te-a învățat pe tine să pui Pepsi în whisky?!"
- Păi, și cum te-a momit Dinamo?
- Am fost convocat la naționala de tineret pentru o Balcaniadă în Grecia. Când am ajuns în cantonament, Bumbescu îmi spune: "Vezi că vrea colonelul Anghel să te iau cu mine în cameră, că vrea să stea de vorbă de tine și cu Nicușor Vlad ca să veniți la Dinamo". A venit Vasile Anghel, a stat de vorbă cu noi, apoi ne-am gândit ce să facem. După ce ne-am întors în țară, la aeroport a venit din nou nea Vasile, ne-a dus la club și am semnat.
- Ai dat facultatea pe fotbal!
- Nu-mi pare rău absolut deloc că am semnat cu Dinamo, chiar dacă eram la facultate la Petroșani. Cum să-mi pară rău când în toată viața mea de copil a contat doar sportul?! Mereu fotbalul a fost pe primul plan. La Dinamo m-am realizat, sunt împăcat! Dinamo m-a făcut cunoscut, dacă mergeam la Petroșani în mod sigur nu aveam traseul ăsta.
- Ai ajuns într-un vestiar cu fotbaliști cunoscuți, cum a fost?
- Eram mic și de la țară când am sosit la Dinamo. Am fost primit bine, era o echipă extraordinară! Moraru și Eftimescu portari. Apoi Nicușor Vlad, Bumbescu, Dinu, Stănescu, Custov, Augustin, Mulțescu, Dragnea, Dudu, Țălnar... Cam șase, șapte erau titulari la națională!
- Și nu te-au luat tare deloc?
- Nu, nea Ovidiu. Dinu mi-a zis o dată, după un antrenament la hotel Dorobanți, că acolo mai mergeam să bem o bere. Eram înaintea unei trageri la sorți și țin minte că atunci mi-am comandat un whisky și cum eram obișnuit de pe la Galați n-am avut ce face și-am pus Pepsi. Și m-a luat Dinu: „Băi țărane, cine te-a învățat pe tine să pui Pepsi în whisky?!". El făcea ordinea în vestiar pe vremea aia.
- Ca jucători la Dinamo ați avut și privilegii...
- Normal. Nu am avut niciodată probleme cu ce înseamnă alimentația. Nu doar noi, chiar și cei din familie, neamurile! Aveam relații pe la casele de comenzi, mergeam la popota ministerului. Trăiam mult mai bine decât restul. N-am avut șansa să câștigăm banii pe care-i câștigă sportivii după Revoluție, însă nici rău n-am dus-o.
- Erați și la un anumit nivel de performanță.
- Lumea ne cunoștea. Când mergeam la restaurant, ospătarii nici nu ne lăsau să plătim. Sau cei de pe la alte mese, te mai trezeai cu o sticlă de vin! În privința asta am fost mai mult decât OK. Aveam și satisfacția că oriunde mergeam lumea ne cunoștea și ne aprecia că eram sportivi.
{{text}}