Nationala

Marcel Răducanu, enervat de Hagi: „Unde sunt jucătorii ăia valoroși?” + „Alibec e mai gras ca mine, a făcut întindere când și-a pus chiloții!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 15 iunie 2022

După cele 3 înfrângeri din Liga Națiunilor, din 4 partide, Marcel Răducanu a avut un discurs dur la adresa jucătorilor. 

Pe lângă criticile dure aduse lui Vlad Chiricheș și Denis Alibec, Marcel Răducanu s-a enervat când realizatorul Vali Moraru i-a amintit că Gică Hagi a declarat în repetate rânduri că România are jucători talentați și de valoare.

Marcel Răducanu, enervat de declarațiile lui Hagi 

„Aoleu? Unde sunt jucătorii ăia? Să-i aducă el. Unde sunt? Nu-i văd. Nici de la U21 nu vine ceva deosebit. Unde sunt? Trebuie plecat de la copii și juniori. Acolo selecția se face pe bani, nu pe valoare. Nu se lucrează bine cu cei de 7-8 ani. Iar la 19 ani sunt vai de capul lor”, a spus Marcel Răducanu în emisiunea „DigiSport Special”. 

România are jucători mulți, are mulți jucători din care poți alege și cu care se poate construi ceva puternic. În timp se fac lucrurile mari, cu tineri și cu mult talent, iar în timp devin și valoroși
- Gică Hagi, pe 12 iunie

„Alibec se rostogolește, nu aleargă. Chiricheș să se retragă din fotbal” 

Fostul internațional s-a luat și de doi dintre „tricolori”: Denis Alibec și Vlad Chiricheș. 

„Jucătorii se gândesc la bani, manele, gagici și tatuaje. Bă, intră pe teren și mori acolo! Joci pentru România, încearcă să faci ceva! «Dacă nu știu fotbal, măcar să lupt».

Alibec e mai gras ca mine. El nu aleargă, se rostogolește. Cred că făcut întindere când și-a pus chiloții pe el. Nu poți să faci un sprint și să faci întindere. Dar nici nu are pe cine să bage. Niciunul nu are valoare. Noi vorbim de zeci de milioane, dar nu arată nimic pe teren. 

Și mai aud și asta cu «Mă retrag». Bă, retrage-te din fotbal, nu de la națională. Spun Maxim și Chiricheș că se retrag. Cum dau de greu, cum spun că se retrag. În loc să te bucuri că ai 70 de partide la națională... Doar vreo 10 sunt bune. Cum adică te retragi? Retrage-te din fotbal. 

Nu mai păcăli fotbalul. Ce vină are Edi că Chiricheș dă pe lângă minge? Îmi pare rău că nu are succes, dar nici nu are cine să-l ajute”, a adăugat Răducanu.

VIDEO Adrian Porumboiu, dezamăgit de atitudinea lui Edward Iordănescu: „Arată a resemnare!”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.