Campionate

Schimbare de antrenori la PSG » Pleacă Pochettino, vine un antrenor francez, campion în 2021 cu Lille

Christophe Galtier // Foto Imago

Articol de Aurelian Botezatu  —  Friday, 17 June 2022

PSG, campioana Franței, a demarat negocierile cu Christophe Galtier (55 de ani), managerul care a câștigat titlul cu Lille în 2020/2021. Eliminat în „optimile” Ligii, de Real Madrid, Mauricio Pochettino (50 ani) e ca și plecat.

După 6 ani în care echipa a fost pe mâna unor antrenori străini, respectiv Unai Emery, Thomas Tuchel și Mauricio Pochettino, PSG a decis să angajeze din nou un tehnician francez

Potrivit cotidianului L'Equipe, conducerea aproape că a finalizat plecarea lui Pochettino, a adjuncților săi și a luat legătura cu OGC Nice pentru Christophe Galtier (55 de ani). 

Managerul născut la Marsilia a impresionat în sezonul 2020/2021, când a câștigat titlul cu Lille, pentru ca apoi să plece la Nice, cu care a încheiat 2021/2022 pe locul 5. „Galtier este unul dintre obiectivele noastre prioritare", a ținut să precizeze Luis Campos, consilierul pe probleme de fotbal al parizienilor. 

Campos s-a înțeles deja cu Galtier, însă va avea de dus o adevărată bătălie cu șefii lui Nice, unde tehnicianul vizat este sub contract până-n 2024. Ultimul antrenor francez care stat pe banca lui PSG a fost Laurent Blanc, între 2013 și 2016.

Pochettino? Deși a luat titlul, fatală i-a fost eliminarea din "optimile" Champions League, 1-0 și 1-3 cu Real Madrid, dar mai ales maniera de care a pierdut returul de la Madrid. Pe Santiago Bernabeu a condus cu 1-0, pentru ca în repriza secundă echipa să cadă inexplicabil și să încasese 3 goluri în 17 minute (61-78).

2trofee are Christophe Galtier în palmares: titlul cu Lille (2021) și o Cupă a Ligii Franței (2013), cu St. Etienne

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.