International   •   Campionate   •   ITALIA

Cu salariu mare și dușmănit în vestiar, Ionuț Radu are două variante pe masă la Inter Milano

Ionuț Radu // Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 17 iunie 2022

După două sezoane în care n-a prins decât patru meciuri în total la Inter Milano, Ionuț Radu (25 de ani) s-a săturat să aștepte mereu o accidentare a lui Handanovici. Portarul român, ales fotbalistul anului în 2019 în ancheta GSP, vrea să joace și va pleca de la Inter în această vară, tot sub formă de împrumut.

A oferit asigurări în acest sens agentul său, Oscar Damiani: „Vom discuta cu clubul săptămâna viitoare despre viitorul lui. Au fost deja primele contacte cu Cremonese, care poate fi o opțiune. Udinese? Nu știu... Din străinătate există interes din Franța, însă vom vedea. Mai degrabă i-ar plăcea să rămână în Italia”.

Încearcă Ionuț Radu iar Nice?

În ultimele săptămâni, a mai apărut o variantă din Serie A, de la Empoli, care îl are titular pe Vicario, 25 de ani, aflat pe radarul lui Napoli. Radu își dorește o echipă unde să nu mai fie rezervă sau să aibă șanse egale la titularizare. La Cremonese, ar putea fi numărul 1 doar în cazul în care Carnesecchi, 21 de ani, se transferă, Lazio oferind 10 milioane de euro în schimbul său.


În Ligue 1, s-ar repune pe tapet tatonările cu Nice, care l-a mai curtat acum un an, dar Ionuț a refuzat să meargă pe Coasta de Azur. Cât despre St. Etienne, nu mai este cazul după retrogradare.

345de minute a jucat Ionuț Radu în ultimele două sezoane la Inter, după ce făcuse tușa un retur întreg de campionat la Parma. În total, a apărat doar cinci meciuri în nerazzurro

Ionuț Radu are dușmani în vestiar, care nu l-au iertat pentru titlu

Despărțirea de nerazzurri este forțată și de felul în care este văzut acum Radu în vestiar. Sunt jucători care nu au uitat și nu l-au iertat pentru gafa de la Bologna, acel meci pierdut de Inter Milano (1-2) contând decisiv în finalul luptei pentru titlu.


Mai este și problema salariului său, 2,2 milioane de euro, care ar fi un obstacol la Cremonese și la Empoli, dacă Inter nu va suporta o bună parte din bani pe perioada împrumutului. Goalkeeperul român mai are contract până în 2024 cu nerazzurrii, care l-au răscumpărat în 2019 de la Genoa cu 10,6 milioane.

3,5milioane de euro este cota de piață la care a scăzut valoarea lui Ionuț Radu, conform transfermarkt.de. Acum doi ani și jumătate, portarul român era apreciat la 15 milioane euro

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.