Campionate

„Apa a devenit roșie, cada părea plină de sânge” » Invitatul de la GSP Live și-a povestit amintirile terifiante din război: „Au început să cadă grenade și gloanțe”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 17 iunie 2022

Enes Sipovic (31 de ani), fotbalist bosniac trecut prin Liga 1, a dezvăluit cu ce amintire terifiantă a rămas din războaiele care au dus la destrămarea Iugoslaviei.

Născut în 1991, Enes Sipovic, fost jucător la Oțelul, Petrolul și Farul, a avut parte de experiențe înspăimântătoare în primii ani de viață.

Într-o intervenție la emisiunea GSP Live în această dimineață, Sipovic a povestit ce amintiri are din războiul purtat în Bosnia în anii 90, cel mai distrugător dintre războaiele dezmembrării fostei Iugoslavii. 

VIDE: Enes Sipovic, amintire traumatizantă din război: „Îmi amintesc un lucru extraordinar de urât”

>

„Îmi amintesc un lucru extraordinar de urât. Erau mulți oameni în casa noastră, au început să cadă grenade și gloanțe. 

În timpul războiului nu ai apă. Mama a făcut rost de apă și a lăsat cada plină de apă, să putem face baie. Cineva a fost rănit, iar la un moment dat apa a devenit roșie, de parcă era plină de sânge cada. Am imaginea asta în cap, niciodată nu o voi uita. Pe atunci aveam 4-5 ani”, a povestit Sipovic la GSP Live. 

Ajuns la 31 de ani, Sipovic, fost internațional bosniac U21, evoluează acum pentru Kerala Blasters, în prima ligă din India.

SPECIAL GSP Sarajevo, rana sângerândă a Bosniei » „Întotdeauna, toate prostiile din Europa au început aici”

Când echipa GSP a vizitat Sarajevo, acum 10 zile, Enes Sipovici s-a oferit să facă pe ghidul pentru cititorii Gazetei prin orașul ce-i este casă: „Aici au început toate prostiile din Europa, inclusiv Primul Război Mondial. Pregătiți-vă pentru o incursiune în istoria unui oraș ce a sângerat mult", spune el și zâmbește trist. 

O lecție de istorie predată de un fotbalist îndrăgostit în egală măsură de țara sa și de România, unde a stat 6 ani. „Ce mă bucur că ați venit pe la mine! Mereu îmi aduc aminte de România și de anii petrecuți acolo. Tuturor le spun că dacă în Bosnia am făcut școala vieții, în România am făcut facultatea". Totul AICI. 

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.