Campionate

Ce se va schimba pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma: „Fundamentali cu noul antrenor”

Dennis Man și Valentin Mihăilă // Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie  —  vineri, 17 iunie 2022

Dennis Man (23 ani) și Valentin Mihăilă (22 ani), extremele române de la Parma, vor avea un rol important în mandatul lui Fabio Pecchia (48 ani) și vor fi implicați mai mult în jocul „cruciaților”. Nu vor pleca decât dacă apar oferte de nerefuzat

Parma a fost departe să își atingă obiectivul în sezonul trecut, însă nu mai vrea să rateze și la anul calificarea în play-off și posibila revenire în Serie A. Noul antrenor Fabio Pecchia are planuri mari cu cei doi români, pe care încearcă să îi schimbe și să îi pună mai mult în valoare. 

„Man și Mihăilă vor avea roluri fundamentale în sistemul gândit și vor primi credit mai mult. Lui Pecchia îi place să folosească doi mijlocași de bandă cu un front larg de acțiune și un trequartista în spatele vârfului, într-un 4-2-3-1 ce se transformă în tranziția activă în 4-2-4 sau 4-1-1-4, în care extremele trebuie să facă mare risipă de efort. Și au și calități pentru misiunea pregătită”, dezvăluie presa italiană, făcând avanpreniera sezonului viitor.

Antrenorul Parmei despre Dennis Man: „A crescut fizic și ca personalitate”

Făcând radiografia lor, se insistă pe faptul că cei doi n-au de invidiat pe nimeni în ce privește viteza: „Mihăilă, după un start promițător cu Maresca, a atras atenția Atalantei, care l-a readus în Serie A, dar nu i-a dat șanse să se afirme. Cinci prezențe în cinci luni și puține minute în teren, fără substanță. S-a întors la Parma, unde, dacă nu mai apare o ofertă de nerefuzat, va face parte din proiect. 

3goluri și 2 assisturi a reușit Man în 26 de meciuri jucate la Parma în trecutul campionat. Mihăilă a avut două goluri și o pasă decisivă în 13 partide din tur. În retur, a prins 71 de minute la Atalanta în Serie A

Man și Mihăilă pot propune mai multe soluții lui Pecchia, fiind imprevizibili și iuți. Dacă joacă pe picior schimbat, își pot depăși adversarul direct și să tragă la poartă. Sau, din contră, să caute profunzimea și centrarea din margine către centrul careului. Se așteaptă de la ei să speculeze spațiile dintre linii și să dezvolte jocul”.

Aceași discurs pentru Dennis: „În cele cinci luni cu Iachini, s-a specializat mai mult în a se apăra decât să atace, dar va avea timp să redevină letal în ultimii 20 de metri. În plus, a învățat să rămână în meci pe toată durata lui și a crescut ca personalitate și fizic, pentru că din punct de vedere tehnic nu se discută. Mai trebuie doar să arate mai des ce poate”.

>

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.