Publicitate

Allianz-Țiriac International Trophy, primul turneu internațional de hochei pentru juniori din România, a debutat vineri cu categoria de vârstă U6

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 18 June 2022

Prima competiție internațională de hochei pentru juniori din România, intitulată Allianz-Țiriac International Trophy, a debutat vineri, 17 iunie, fiind găzduită la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena. Prima zi de turneu a adus pe gheața patinoarului șase echipe de hochei încadrate la categoria de vârstă U6. Acestea sunt: Skoda, Simona Halep, Fundația Olimpică Română, Olimpia Ploiești, Husky București, Triumf București – ACS Steaua Rangers. 

Juniorii care s-au întâlnit vineri pe gheață au disputat 18 meciuri, la finalul cărora echipa câștigătoare a fost desemnată Fundația Olimpică Română. Micuții câștigători au intrat în posesia unui voucher valoric prin intermediul căruia își vor putea achiziționa echipamente sportive. Toate echipele participante au fost premiate cu trofeul Allianz-Țiriac International Trophy, diplome de participare și medalii. 

În zilele de sâmbătă și duminică vor lua parte la competiția internațională de anvergură echipe încadrate la categoria de vârstă U8, U10 și U12, din Bulgaria, Slovacia și România. În total, în cadrul celor trei zile de competiție, peste 200 de hocheiști juniori încadrați în 24 de echipe vor evolua pe gheață.

Turneul este organizat de Fundația Țiriac și Allianz-Țiriac, care asigură pentru echipele de hochei din Bulgaria, Slovacia și România venite în deplasare la București, cazare, masă și logistica necesară desfășurării turneului. 

Competiția se desfășoară cu acces gratuit pentru publicul larg, în limita locurilor disponibile, la Patinoarul Allianz - Țiriac Arena, situat la adresa Drumul Gării Odăi, numărul 7, Otopeni. Publicul este așteptat în ziua de 18 iunie de la 09:00 până la 19:40, iar duminică, 19 iunie, meciurile se vor desfășura în intervalul orar 09:00-17:00, fiind urmate de festivitatea de premiere pentru echipele încadrate la categoriile de vârstă U8, U10 și U12. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.