Altele

David Popovici, ULUITOR la CM de natație din Budapesta: s-a calificat în finală la 200 metri liber cu primul timp și record mondial al juniorilor!

+6 Foto
Robert Glință (25 de ani) s-a calificat în finala probei de 100 de metri spate de la Campionatul Mondial de înot în bazin lung, competiția organizată la Budapesta.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 19 June 2022

David Popovici (17 ani) s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber a Campionatelor Mondiale de natație de la Budapesta! A bătut recordul mondial al juniorilor, cu timpul 1,44:40. Robert Glință (25 de ani) este și el în ultimul act al probei de 100 metri spate. 

David Popovici a concurat pe culoarul 4, cel al favoritului. A pornit ca din tun, s-a desprins decisiv, apoi a redus ritmul, la intrarea pe ultima lungime. A reușit cel mai bun timp al semifinalelor și record mondial al juniorilor! Precedentul record fusese stabilit de Hwang Sun-woo (Coreea de Sud), în iulie 2021, cu timpul 1:44,62. Popovici deține recordul juniorilor și în proba de 100 metri liber! Finala este programată luni, de la ora 19:02, netelevizată în România. 

Sportivii calificați în finala probei de 200 metri liber:

  • Popovici (ROU) - 1:44,40 
  • Auboeck (AUT) - 1:45,17 
  • Hwang (KOR) - 1:44,46 
  • Dean (GBR) - 1:45,48 
  • Winnington (AUS) - 1:45,53 
  • Kibler (USA) - 1:45,54 
  • Martens (GER) - 1:45,94 
  • Smith (USA) - 1:46,06

Robert Glință, în finala la 100 metri spate

Robert Glință a concurat pe culoarul 1 în a doua semifinală a probei de 100 metri spate, una în care grecul Apostolos Christou a stabilit un nou record al competiției. Glință a prins locul 8, ultimul care duce în finală, cu 53,00 de secunde.

Sportivii calificați în finala probei de 100 metri spate:

  1. Apostolos (GRE) - 52,09
  2. Ceccon (ITA) - 52,12 
  3. Armstrong (USA) - 52,37 
  4. Masiuk (POL) - 52,58 
  5. Ndoye-Brouard (FRA) - 52,72 
  6. Murphy (USA) - 52,80 
  7. Irie (JPN) - 52,85 
  8. Glință (ROU) - 53,00

De la competiția din Ungaria lipsesc campionul și vicecampionul olimpic Evgeny Rylov și Kliment Kolesnikov, sportivii din Rusia și Belarus fiind excluși în acest an de la întrecerile acvatice mondiale din cauza războiului pe care-l poartă țara lor cu Ucraina.

La precedenta ediția a Campionatelor Mondiale în bazin olimpic, care a avut loc în 2019, la Gwangju, în Coreea de Sud, Glință a ocupat poziția a opta în finala de la 100 m spate cu un timp de 54,22. Robert a mai fost prezent și la ediția din 2015, când nu a prins semifinalele, el având un timp de locul 30, 55, 07.

Glință are în palmares și două participări olimpice, anul trecut la Tokyo în această probă a încheiat ultimul cu un timp de 52,95, la fel ca în 2016, când a parcurs cele două lungimi de bazin în 53, 50.

Robert Glință și David Popovici, reprezentanții României la Mondialele de la Budapesta

Campionatele Mondiale din acest an ar fi trebuit să se desfășoare în Japonia, la Fukuoka, dar din cauza situației globale, gazdele au spus pas pentru 2022, urmând să organizeze întrecerea în 2023. 

În ajutorul Federației Internaționale de Natație a sărit Ungaria, care s-a oferit să găzduiască această întrecere la Budapesta între 18 iunie și 3 iulie. România va fi reprezentată la competiția care reunește întreceri din înot, polo, sărituri în apă, înot sincron și în ape deschise de patru sportivi: doi la înot și doi la sărituri. Robert Glință și David Popovici vor fi cei care vor lua startul în Duna Arena la 50 și 100 m spate, respectiv 100 și 200 m liber.

Vară încărcată pentru David Popovici

Pentru înotătorul legitimat la Dinamo și în vârstă de 17 ani este doar prima competiție importantă a acestei veri, el urmând să mai participe și la Europenele de juniori de la Otopeni (5-10 iulie), la Campionatele Europene de la Roma (11-17 august) şi la Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie). 

„Avem obiective pentru toate competiţiile. Vom dori să ne descurcăm cât mai bine în competiţiile de seniori, iar în secundar la competiţiile de juniori, dar nici pe acestea nu le vom trata cu lejeritate", a subliniat Rădulescu pentru sursa citată. Popovici, care anul trecut a ocupat poziția a patra la JO de la Tokyo în proba de 200 m liber, este pentru prima oară la Campionatele Mondiale de seniori în bazin olimpic.

Citește și alte știri din sportul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.