Liga 1

Fanii Universității Craiova pun presiune pe Copilu și Cârțu! Furie pe rețelele de socializare: „Să vă fie rușine!”

Suporterii Craiovei și-au pierdut răbdarea , Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday, 20 June 2022

Marian Copilu și Sorin Cârțu au lucrat la liste, dar n-au transferat nimic până acum la CS Universitatea Craiova, iar suporterii „fierb”. Vor jucători de calitate, însă aceștia costă mai mult decât e dispus clubul să ofere. Dawa este un exemplu.

Toate cluburile de top din Liga 1 s-au „mișcat” pe piața transferurilor, mai puțin Universitatea Craiova. Așa cum își propuseseră, oltenii au eliberat deja 5 locuri în lot, prin plecările lui Marius Constantin (FC Argeș), Ovidiu Bic (U Cluj), Lyes Houri, întors la MOL Fehervar, Atanas Trică, împrumutat lui CSA Steaua, și Antoine Conte. 

Liga 1 se întărește, Universitatea Craiova doarme

Însă la „achiziții” n-a apărut nimic deocamdată, spre disperarea fanilor, care au bombardat pagina de Facebook a clubului cu mesaje virulente, multe îndreptate spre Marian Copilu, directorul sportiv adus în iarnă de patronul Mihai Rotaru, și spre președintele executiv Sorin Cârțu. 

Ei au fost însărcinați cu campania de transferuri din această vară, au lucrat la tot felul de liste, însă deocamdată n-au pus nimic concret „pe masă”. Iar timpul trece și jucătorii de valoare, atâta câtă mai e în Liga 1, sunt „aspirați” unul după altul de CFR, de FCSB și, mai nou, de Rapid. 

Copilu, de la care se aștepta foarte mult, ținând cont de trecutul lui fructuos la CFR, nu mai dispune de aceiași bani

Oltenii au negociat cu Joyskim Dawa, însă, din informațiile Gazetei Sporturilor, au dat înapoi când au auzit pretențiile fundașului în vârstă de 26 de ani, pe motiv că, dacă l-ar fi angajat, depășea cu mult nivelul salarial din Bănie și ar fi apărut probleme în vestiar. 

Camerunezul lui FC Botoșani le-a spus că are oferte mai bune decât ce-i propun ei, inclusiv una din Bulgaria, de la Litex. 

Ar mai fi în discuții Jaja Silva, tot de la Botoșani, iar în rest, liniște deplină. Ca o paranteză, vara trecută, la plecarea în cantonamentul din Austria, juveții aveau rezolvate majoritatea achizițiilor preconizate pentru stagiunea 2021/2022: Lazar (Astra), Mărieș (Recea), D. Rusu (liber), A. Conte (Beitar), V. Găman (Astra). Cost total, 205.000 €, cheltuiți cu aducerea lui Lazar, 200.000 €, și a lui Mărieș (5.000 €). Acum, numai transferul lui Dawa i-ar fi costat 350.000 €!

Suporterii olteni și-au pierdut răbdarea

Suporterii olteni au luat cu asalt secțiunea de comentarii și au bombardat pagina de Facebook a clubului cu mesaje virulente. 

  • „Mă lămurește și pe mine cineva... care este scopul lui Cârțu, Copilu sau Marcel Popescu în acest club? Clubul nu aduce pe nimeni de 2 ani... nu are sistem de scouting... marketingul este jenant. Ce fac acești 3 oameni când vin dimineața la serviciu?” - Adrian
  • „Jucătorii nu au nicio vină, pentru că atâta pot, vina este a celor care promit transferuri bune și, cu ce avem, să ridice valoarea echipei! Toți au terminat de transferat și fac acest cantonament împreună, numai noi nu am adus nimic, aceeași situație ca în ultimii ani! Să vă fie rușine, măcar spuneți ceva ca să nu mai tragem nădejde ca fraierii!” - Ion
  • „Nu vrea patronul să-l deranjeze pe domnul de la FCSB. De asta nu face transferuri. Trebuie să fim mereu în urma lor” - Gabi
  • „O veste mare azi! Marii conducători ai clubului au reușit un mare transfer! Denis Rusu și-a prelungit contractul! Felicitări domnului Cârțu pentru această mare realizare! Nu știu ce ne făceam fără acest portar!” - Cristian
  • „Niște transferuri ceva? Sunt echipe care fac și 3 transferuri pe zi... noi așteptăm spartul târgului, când rămân ultimele rebuturi” - Meri

>

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.