Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Transferul lui Dawa la FCSB se complică din cauza lui CFR Cluj » Cum l-a bulversat campioana pe fundașul de la Botoșani

FOTO: Imago

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  marţi, 21 iunie 2022

Gigi Becali l-a cumpărat cu 350.000 € pe Joyskim Dawa (26 de ani), dar deocamdată nu l-a convins și fundașul camerunez de la Botoșani. Africanul ar câștiga mai mult la CFR Cluj, numai că vișiniii nu-i oferă lui Iftime aceeași sumă, ei dau doar 100.000 €.

FCSB are un acord cu FC Botoșani pentru transferul lui Joyskim Dawa, însă afacerea nu este finalizată încă. Jucătorul nu e mulțumit cu oferta pe care i-a transmis-o Becali. El ar primi 11.000 de euro lunar în primul sezon la București, după care salariul ar crește cu o mie de euro în fiecare lună în al doilea an din contract și cu încă o mie de euro în a treia stagiune, ajungând până la 13.000 de euro.

Pretențiile camerunezului au fost cu mult mai mari la startul discuțiilor, el spera să capete un salariu de 20.000 de euro lunar! A mai scăzut cererea între timp și ar fi mulțumit și cu un venit de 15.000 de euro. Cum a ajuns Dawa să ceară atâția bani?

CFR Cluj l-a bulversat pe Dawa


Înainte ca Valeriu Iftime, președintele de la Botoșani, să accepte propunerea lui Becali, pe african l-a dorit și CFR Cluj. Conducătorii campioanei au apucat să-l înștiințeze pe fundașul central în vârstă de 26 de ani că în Gruia ar încasa 15.000 de euro lunar plus 20.000 de euro, un bonus la semnarea contractului.

Oferta din Ardeal i se păruse îndeajuns de bună fotbalistului, doar că vișiniii nu l-au convins și pe Iftime. Ei erau dispuși să plătească doar 100.000 de euro către clubul din Moldova. Botoșănenii au respins propunerea aceea. 

Jucătorul și agenții lui au susținut, în tratativele pe care le-au purtat până acum cu FCSB, că sunt hotărâți să anuleze transferul și Dawa să continue în nordul țării și în campionatul următor.

O astfel de alegere ar însemna o pagubă financiară semnificativă pentru stoperul camerunez. El primește la Botoșani doar 4.500 de euro lunar și ar rămâne cu același venit în stagiunea viitoare, după ce va fi ratat ocazia de a încasa de aproape trei ori mai mulți bani la FCSB.


Agenții jucătorului și oficialii bucureșteni vor mai avea noi runde de negocieri astăzi sau mâine și mai există șanse ca jucătorul să-și reducă pretențiile și să semneze contractul. Sau să-l dorească Becali atât de mult încât să crească oferta și să-i ofere africanului ceea ce a cerut.

9meciuri are Dawa în naționala Camerunului. Ultima oară a evoluat pentru "leii neîmblânziți" în septembrie 2021, într-o înfrângere cu Coasta de Fildeș, 1-2, în deplasare

Și impresarul lui Dawa vrea bani. Mulți

În afara tratativelor purtate pentru stabilirea salariului, mai există o problemă înainte de semnarea contractului: impresarul jucătorului a cerut un comision de 150.000 de euro! Este exclus ca Becali să-i achite suma aceasta, în condițiile în care Gigi a repetat încontinuu că el nu e de acord să plătească vreun comision către un agent.

„Eu plătesc pentru transfer către un club, deci agentul nu are niciun merit, nu mi-a adus el gratuit un jucător bun. Și atunci, de ce să-i dau vreun ban? Să ia bani de la jucător, că pe el îl reprezintă, nu pe mine!" a fost argumentul pe care l-a oferit patronul FCSB-ului. 

Pentru realizarea afacerii ar fi nevoie ca impresarul să renunțe la comision sau să ajungă la o înțelegere cu Dawa și să obțină niște bani din salariul jucătorului

În urmă cu un an, Dawa câștiga 2.000 € 

Doar un sezon petrecut în România l-a făcut pe Dawa să creadă că poate câștiga bani foarte mulți. El a ajuns la Botoșani în vara anului trecut. Marius Croitoru l-a adus dintr-un mic club leton, Valmiera, în care camerunezul era plătit cu 2.000 de euro lunar. 

Înainte să joace în Letonia, Dawa petrecuse patru sezoane la Mariupol. În Ucraina, africanul nu a fost în nici un moment un titular clar și a adunat doar 38 de partide în campionat în cele patru stagiuni în care s-a aflat sub contract cu Mariupol.

MM Stoica nu-l vrea pe Dawa 

Becali îl dorește pe Dawa în situația aceasta de criză, în care echipa lui a rămas fără fundași centrali. FCSB a realizat contractul cu Andrei Miron, care a semnat cu Hapoel Haifa. Iulian Cristea e accidentat grav și va absenta în următoarele șase luni.

 Gigi l-a ofertat pe Dawa, deși Mihai Stoica s-a opus ori de câte ori a fost pusă problema acestui transfer. MM îl consideră pe camerunez un fundaș insuficient de bun, unul predispus să gafeze grav. 

Pe Dawa, Ilie Dumitrescu i l-a recomandat lui Becali în direct, într-o emisiune de la DigiSport: „Mi se pare un apărător foarte bun inclusiv în faza de atac". „Nu e atât de bun, credeți-mă, că l-am urmărit cu atenție!", a replicat MM la Orange Sport.

VIDEO Florin Motroc, despre transferurile realizate de FCSB: „Sunt jucători de calitate!”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.