Dinamo pornește pregătirile pentru primul sezon în Liga 2 cu jumătate dintre jucătorii care au contribuit la retrogradarea istorică.
Dinamo s-a reunit fără 15 dintre fotbaliștii care au contribuit la retrogradarea istorică în Liga 2, în urma meciurilor de baraj cu U Cluj, de la finalul lunii mai. Trei și-au și găsit deja echipe în Liga 1. Primul care a fugit a fost Cosmin Matei, decarul a semnat cu Sepsi.
Acesta a fost urmat de Gabi Torje, luat de Gică Hagi la Farul, și de Mirko Ivanovski, prezentat la nou-promovata Petrolul Ploiești. Ceilalți care au plecat sunt Carp, Aloe, S. Filip, Al. Răuță, V. Morar, Pierret, Irobiso, Grădinaru, Figueiredo și Jovanovici.
Eșanu rămâne la Dinamo
Chiar dacă s-a prezentat la reunire, mijlocașul Johnatan Rodriguez va părăsi și el „haita", contractul său expiră la 30 iunie. Din „lotul rușinii" au mai rămas sub comanda interimarului Gică Mihali (56 de ani) doar opt jucători: portarul Eșanu, devenit inamicul public numărul 1 în Ștefan cel Mare după gafele monumentale din barajul cu U Cluj, și jucătorii de câmp Patriche, A. Radu, G. Crețu, Bani, De Moura, Bordușanu și Giafer.
"Oricât de optimiști am fi, cu lotul acesta nu avem nicio șansă la promovare! Dar cu 4-5 jucători experimentați, să vină lângă tinerii care deja au o experiență în Liga 1, putem încerca. Mai avem un atu: regula U19, obligatorie în liga secundă, acolo unde avem numeroase soluții, pe lângă jucătorii eligibili U21" Gheorghe Mihali, antrenor interimar Dinamo
Tomozei revine pe 20 iulie
Marius Tomozei (31 de ani) își dorește să continue la Dinamo și în Liga 2. Fundașul lateral se află pe finalul perioadei de recuperare după operația suferită la genunchi, în februarie, și este așteptat să intre în programul echipei la 20 iulie. Situația contractuală a lui Tomozei urmează să fie clarificată în următoarele zile.
CUM POATE ARĂTA DINAMO ÎN LIGA 2:
Eșanu - De Moura, Patriche, Giafer, A. Radu - G. Crețu, Cl. Stan, Borcea - Bordușanu, Măgureanu, Bani
CUM A ARĂTAT DINAMO ÎN MECIURILE DE BARAJ:
U Cluj - Dinamo 2-0 (tur)
21 mai 2022, stadion Cluj Arena
Au marcat: Remacle (14), Al. Boiciuc (83)
Eșanu - De Moura, Carp, Aloe (41 Patriche), S. Filip - Al. Răuță (58 V. Morar), Pierret - Bordușanu (58 G. Crețu), C. Matei, Torje - Irobiso.
Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Rezerve: Fara, Jovanovici, A. Radu, A. Bani, A. Ivanov, Mihaiu
Dinamo - U Cluj 1-1 (retur)
Au marcat: V. Morar (19) / Tescan (17)
29 mai 2022, stadion Dinamo
Eșanu - G. Crețu (64 Bani), Carp, Aloe, A. Radu (73 S. Filip) - Torje, Pierret, Grădinaru - Irobiso, V. Morar (64 M. Ivanovski), C. Matei (73 J. Rodriguez).
Antrenor: Dusan Uhrin jr.
Rezerve: Figueiredo, Jovanovici, De Moura, Al. Răuță, Bordușanu
{{text}}