Fundașul central Joyskim Dawa (26 de ani) a fost prezentat astăzi la FCSB. Finanțatorul Gigi Becali (63 de ani) a făcut spectacol în timpul conferinței.
Telenovela perioadei de mercato s-a încheiat. Joyskim Dawa a semnat cu FCSB, lucru anunțat de Gigi Becali într-o conferință de presă susținută la palatul din Aleea Alexandru. Camerunezul a semnat un contract valabil două sezoane, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul.
Gigi Becali, apariție savuroasă la prezentarea lui Dawa
Conferința a fost acaparată de Gigi Becali. Acesta a apărut cu o pereche de șlapi în picioare. La un moment dat, finanțatorul celor de la FCSB s-a ridicat, a luat ediția Gazetei Sporturilor de astăzi și a arătat că pe ea scrisese prețul pentru care l-ar vinde pe Dawa: 20 de milioane de euro!
FOTO: Captură @Prosport
„Dawa a semnat cu FCSB pentru două sezoane, plus încă trei. Suma de transferuri o știți de la Iftime. Salariul este cât a vrut el și are clauză de reziliere de 20 de milioane de euro. Am scris că vreau să iau 20 de milioane pe el! Tavi Popescu face 50-100 de milioane de euro.
Gigi Becali și clauza scrisă pe paginile Gazetei / FOTO: Captură @ProsportAm avut o convenție cu Rotaru. Dacă el vrea un jucător, eu nu mă bag. Eu am vrut să îl iau de mult. Au negociat ce au negociat, am stat trei săptămâni, i-a dat Botoșani ultimatum. Eu le-am spus că nu mă bag peste Craiova.
Într-o seară m-a sunat finul meu (n.r. impresarul Florin Vulturar) care mi-a spus că impresarul lui Dawa negociază cu CFR și atunci am zis că mai bine îl iau eu decât să îl ia CFR. La 11-12 noaptea am semnat, am semnat pe loc”, a spus Gigi Becali.
350.000 de euroeste suma anunțată de Valeriu Iftime în cazul transferului lui Dawa
Gigi Becali, entuziasmat de transferul lui Dawa
Gigi Becali a spus că l-ar fi transferat pe Dawa încă din iarnă, dar ar fi fost influențat de cei din jur. Finanțatorul face referire la Mihai Stoica.
„El a avut pretenții de bun simț. Fratele lui, impresarul, nu a dorit lucruri absurde. Au fost niște pretenții pe care le-am acceptat. Îmi scot repede banii dați pe el pentru că Dawa merge la echipa națională, se duce la Campionatul Mondial. Eu îl luam mai de mult, dacă nu mă influențau alții cu construcție, cu altele. Eu l-am văzut de acum 8-9 luni, am întrebat cine e numărul 5. Îl luam de atunci!”, a mai spus Becali.
{{text}}