International   •   Campionate   •   PSG

Transferul anului: Neymar, destinația Juventus! Șeful PSG a dat primele semne

Neymar, 30 de ani, de la PSG la Juventus, foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 23 iunie 2022

Nasser al-Khelaïfi, președintele lui PSG, a fost foarte ambiguu în privința viitorului brazilianului la parizieni. Juventus ar fi făcut deja primele demersuri pentru un transfer al mijlocașului de 30 de ani în această vară.

Se profilează transferul verii în fotbalul european. Neymar, 30 de ani, de la Paris SG la Juventus! 

Contractul internaționalului brazilian cu parizienii ar urma să se prelungească automat cu un sezon la 1 iulie, până-n 2027. Dată la care jucătorul ar avea 35 de ani! Sunt însă semne tot mai clare că sezonul 2022/2023 nu-l va mai prinde la campioana Franței. 

Economie la salariul lui Neymar de 50,5 milioane de la 1 iulie!


Într-un interviu acordat cotidianului spaniol Marca, președintele lui PSG, Nasser al-Khelaïfi, a fost foarte virulent la adresa Realului și a Ligii spaniole. Însă a devenit subit ambiguu atunci când a fost întrebat dacă Neymar face parte din noul proiect al clubului: "Nu discutăm asemenea chestiuni în presă. Unii jucători vin, alții pleacă, însă astea sunt discuții private".

 Cotidianul Lequipe susține că reacția președintelui nu face decât să întărească speculațiile potrivit cărora PSG e pregătită să se despartă de virtuozul brazilian în cazul unei oferte interesante. Și să-i economisească astfel salariul monstruos, ce ar urma să crească la 1 iulie 2022 de la 43,3 milioane de euro anual brut la 50,5 milioane de euro anual! 

Neymar ar fi prioritatea lui Allegri 

Deși n-a reușit să aducă Champions League la Paris, Neymar este văzut drept omul potrivit ca să o readucă în top pe Juventus. 


Potrivit cotidianului catalan Sport, care are contacte bune în anturajul familiei jucătorului din vremea când acesta evolua la Barcelona, torinezii ar fi vorbit deja cu mijlocașul brazilian. 

Iar dacă acesta va fi dispus să renunțe la o parte din salariu, totul e posibil. Același Sport dezvăluie că Neymar este prioritatea antrenorului Massimiliano Allegri pentru acest mercato estival.

489,2milioane de euro a costat-o pe PSG, în 2017, aducerea lui Neymar de la Barcelona. 222 de milioane transferul, restul salariul jucătorului

4 titluri,3 Cupe ale Franței și 2 Cupe ale Ligii Franței a câștigat Neymar cu PSG în 5 ani de când e la Paris

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.