Oricât de ciudat sună: David Popovici e campion într-o țară care nu-și uită campionii

Dubla victorie a lui Popovici tulbură. Iar o emoție de aceste dimensiuni atrage, inevitabil, și mituri false. Unele dintre ele i-ar face pe microbiștii români să se simtă ingrați și inferiori. Nu e cazul. Iubitorii români de sport sunt generoși cu performerii lor și își dovedesc respectul prin fapte

În euforia triumfului de la Budapesta, s-au pus în circulație, din obișnuința vitezei și a furiei încurajate de algoritmii rețelelor sociale, o sumedenie de clișee. De pildă, se spune că statul român e ingrat și că "își lasă marii foști campioni să moară de foame". Sună dramatic, dar este complet inexact.

Ce s-a gândit Crin Antonescu

România este una dintre puținele țări din lume care oferă rentă viageră marilor foști campioni. A fost ideea de acum 20 de ani a ministrului Crin Antonescu și a secretarului de stat Ioan Dobrescu.

Datele oficiale la zi arată că, în mai 2022, 594 de mari campioni care s-au retras din activitate au primit, lunar, sume între 700 de euro și 2.500 de euro. Majoritatea lor au o pensie în jur de 1.000 de euro net. A fost un gest frumos din partea contribuabililor români, după decenii de muncă ale acestor femei și bărbați merituoși. Microbiștii noștri nu uită, nu sunt cruzi.

În plus, același stat inept care nu a construit săli, stadioane, bazine și patinoare acordă totuși, cu generozitate, unele dintre cele mai mari premii din Europa pentru medaliile de la Campionatele Europene, Mondiale și de la Jocurile Olimpice.

Academia Română dă, la rându-i, rente lunare substanțiale antrenorilor, medicilor și altor specialiști din sport. Lucrurile nu sunt în alb și negru și e corect să le relatăm în complexitatea lor, deseori enervantă. E mai ușor să zicem "huo" sau "bravo", dar, de cele mai multe ori, realitatea e ca un cub Rubik.

Articolul de după Tokyo

O altă furtună pe internet a venit zilele acestea din reamintirea unui articol pe care ziaristul Cristian Geambașu l-a scris în august 2021. Intitulat "Ferea, Popovici va revoluționa înotul!", editorialul de după Olimpiada de la Tokyo critica locul 7 din finala de 100 de metri și o declarație a lui David Popovici.

"În loc de o privire lucidă, calmă și cumva (auto)critică, sportiv - antrenor - oficiali - lăudători, auzim chiar din gura multprealăudatului că el și antrenorul vor revoluționa înotul", a scris atunci ziaristul.

A trecut un an și, pe bună dreptate, după triumful lui Popovici, acum e rândul jurnalistului sportiv să fie criticat și ironizat. Ceea ce e benefic. Ce nu e deloc însă în regulă e să credem că sportul e domeniul imnurilor necorelate cu performanța. "Și ce o să faceți data viitoare, o să-l criticați pe Popovici când va pierde?". Da, cu mare probabilitate, nu va fi lăudat. Nici nu i-ar face bine.

De când se știe, sportul a însemnat pasiune, polemică și competiție a temperamentelor. Campionii nu se formează în blagoslovirea dulceagă a celor din jur, ci progresează într-un mediu în care încurajarea și luciditatea critică reprezintă virtuți complementare.

Ivan Patzaichin ca exemplu

Marii performeri avansează nu doar autoscrutându-se, dar și comparându-se, înfruntând metode, tehnici și opinii diferite de a lor.

Nu voi uita toată viața felul firesc în care Ivan Patzaichin accepta criticile, ca antrenor. "Poate că au și ei dreptate, mă gândesc", obișnuia el să spună.

Niciodată Ivan nu folosea pavăza de fost mare sportiv și nu spunea ziariștilor sau suporterilor nerăbdători: "Dar ce știți voi?, n-ați vâslit niciodată!".

Ideea revoluționară a antrenorului Rădulescu

Patzaichin înțelegea sportul așa cum e, un mediu în care devii mai bun dacă accepți ritmul biologic al creșterii și descreșterii, al meritului și al mustrării.

Iată un exemplu concret despre nevoia de dialog și înfruntare a ideilor în sport: după victoria cu adevărat istorică de la Budapesta, a vorbit antrenorul Adrian Rădulescu, excepționalul tehnician de doar 32 de ani al lui David Popovici.

"Nu vrem ca David să devină mai mare ca musculatură. E timpul pentru un nou mod de a aborda proba de 100 de metri", a spus Rădulescu.

E o abordare interesantă propusă de antrenorul român. Dar asta nu înseamnă că metoda nu suportă riscuri. A vorbi despre diversele școli de antrenorat, despre tehnicile care uneori se bat cap în cap nu înseamnă că insulți, ci că dezbați.

Este revoluționar ce își propune Rădulescu. Un mare campion la stilul liber cu o musculatură radical diferită de a acelora care au performat până acum. Dar e posibil?

David Popovici de la 20 de ani va avea modificări fiziologice față de cel de la 17 ani. Să nu iei kilograme, care de regulă merg în mușchi, va fi tot mai greu. Mai ales că, așa cum observa regretatul medic sportiv Ioan Drăgan, specialist în natație, progresul în timpii multor sporturi vine și din faptul că "a evoluat corpul uman în ultimele decenii, pur și simplu performanțele corpului sunt mai mari și pentru un om care nu face sport".

Americanul Jim Montgomery câștiga în 1973, la prima ediție a Campionatelor Mondiale, desfășurate la Belgrad, 5 medalii de aur. Inclusiv în probele de 100 și 200 de metri liber.

Vreme de 49 de ani, până la David Popovici, nimeni nu a mai reușit "dubla" la 100 și la 200. Iar asta e uluitor, unic în performanța lui David.

Montgomery câștiga finala de 100 de metri cu 52,66 secunde, în timp ce Popovici a scos 47,58.

Cu timpul său de campion mondial, Montgomery ar fi fost pe locul 69 la Budapesta.

A trecut o jumătate de secol în care sportul a mers înainte prin concurență, respect, erori și dezbateri infinite.