Oficial: Marius Croitoru, 41 de ani, este noul antrenor al celor de la FCU Craiova!
Tehnicianul a ajuns în această dimineață în Bănie și în urmă cu puține momente a parafat înțelegerea cu oltenii, valabilă pe doi ani, conform surselor GSP.
La scurt timp după știrea dezvăluită de GSP, FCU Craiova l-a prezentat oficial pe Marius Croitoru: „Fotbal Club Universitatea 1948 și antrenorul Marius Croitoru au ajuns la un acord pe o perioada contractuală de 2 ani de zile”.
Informația că ambele părți au ajuns la un acord a fost dezvăluită în exclusivitate ieri de Gazeta Sporturilor - detalii, AICI!
Marius Croitoru, noul antrenor de la FCU Craiova
Croitoru s-a despărțit recent de FC Botoșani, deși conducătorul de acolo, Valeriu Iftime, îi oferise prelungirea contractului. Marius a fost supărat din cauza criticilor primite după ratarea calificării în play-off și a simțit că nu ar fi putut să realizeze mai mult la un club cu un buget redus și cu condiții de pregătire modeste.
Marius Croitoru a condus-o doar pe FC Botoșani, pe care a preluat-o în iunie 2019. Înainte de a pleca de la moldoveni, era cel mai longeviv tehnician din Liga 1.
Marius Croitoru în Liga 1:
- 115 meciuri: 45 victorii, 35 remize, 35 înfrângeri;
- A calificat-o pe FC Botoșani de două ori în play-off;
- În sezonul 2019-2020, primul sezon ca antrenor în Liga 1, a încheiat cu FC Botoşani pe locul 4, aceasta fiind cea mai bună clasare din istoria clubului pe prima scenă.
FCU Craiova s-a reunit în urmă cu mai bine de o săptămână, antrenamentele fiind conduse până acum de preparatorului fizic Dan Vasilică, omul de încredere al lui Adrian Mititelu. Oltenii n-au achiziționat pe nimeni în acest mercato și au renunțat la 3 jucători: Bradley Diallo, Sorin Bușu și Alberto Cobrea.
Lotul celor de la FCU Craiova:
- Portari: R. Popa, Mogoșanu, Mario Enache
- Fundași: Gabi Enache, Paramatti, Negru, Kovacic, Huyghebaert
- Mijlocași: Marquet, Dr. Albu, C. Albu, Blidar, Pop, Raicea, Achim, Asamoah, Bauza, Baeten
- Atacanți: Chițu, Bălan, Compagno, Sidibe, Ondaan
{{text}}