Fotbal   •   Liga 1   •   fcu craiova

Nicolo Napoli face dezvăluiri despre negocierile eșuate cu Mititelu: „Pa, pa, la revedere, salutare, am plecat. Asta a fost tot"

Nicolo Napoli (50 de ani)

Articol de Viorel Tudorache   —  joi, 23 iunie 2022

Nicolo Napoli (50 de ani) a explicat varianta lui referitoare la despărțirea de FCU Craiova, club care l-a numit astăzi ca antrenor principal pe Marius Croitoru (41 de ani).

"Îmi pare rău că nu am mai continuat, dar nu e o problemă. Nu am decis eu, a fost decizia patronului. El decide mereu. Important este că acum se comportă bine cu mine. Mai am de primit niște bani, dar nu-mi fac probleme că nu plătește.

Eu am venit la reunirea echipei, dar mi-a spus că mi se încheie contractul pe 30 iunie, și că vrea să pună alt antrenor. Am zis că plec dacă nu mai sunt dorit, nu e nicio problemă. Pa, pa, la revedere, salutare, am plecat. Asta a fost tot", a declarat Nicolo Napoli, pentru GSP.ro.

Napoli a discutat cu Mititelu senior


Din informațiile GSP, tehnicianul italian a discutat cu patronul Adrian Mititelu, care a fost învoit câteva zile din pușcărie. Cei doi au negociat noul contract cu o creștere salarială de la 5.000 de euro la 8.000 de euro, cu clauzele intermediare, locurile 1-8 după după primele 10 etape, și clasarea pe poziție de play-off la finalul turului. În caz contrar angajamentul putea fi reziliat cu plata salariilor la zi. Pe 7 iunie, conducerea FCU Craiova a anunțat că nu s-a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Nicolo Napoli și urmează să se orienteze spre un nou antrenor.

30.000 de euroare de primit Napoli de la FCU Craiova: 3 salarii + 15.000 primă de obiectiv (salvarea de la retrogradare)

Telefonul Gazetei l-a găsit pe Nicolo Napoli la plajă cu familia, în Italia. Era la curent cu numirea noului antrenor: "Îi urez baftă lui Marius Croitoru și echipei. Mititelu a făcut o alegere bună".

Fostul fotbalist de la Juventus Torino a fost impresionat de susținerea fanilor: "Am văzut valul de simpatie, toți scriau pe Facebook Napoli, Napoli, să rămână Napoli. Unii cred că dacă echipa va pierde două meciuri, voi fi chemat din nou la tratative. Vedem, dar cred că nu mă mai întorc și a noua oară (râde). Voi urmări meciurile din Liga 1, e posibil să fiu chemat de vreo echipă din România. Îmi place fotbalul, nu vrea să stau prea mult în vacanță".


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.