Hai să nu mai doinim!

După triumful lui David Popovici, noul sport național nu este înotul, ci penitența pentru o vină colectivă imaginară

307.000 de români au urmărit miercuri seara pe TVR finala de 100 de metri liber a Campionatelor Mondiale de natație, la capătul căreia David Popovici a câștigat medalia de aur. În puncte de rating, obsesia eternă a oricărei televiziuni, asta înseamnă 1,7 la nivel național. O audiență decentă, foarte departe însă de așteptările tânărului nostru mare campion, care spera la "milioane de români" care să îl încurajeze din fața televizoarelor.

189, uraa!

Cu o zi mai devreme, același post public înregistrase un rating de 0,4 la nivel național, adică un total de 70.300 de telespectatori. Cursa lui David Popovici se clasase pe locul 189 în topul programelor TV din România difuzate marți. 189!

Culpabilizare în masă

Acum ar urma să certăm poporul român că se uită cu milioanele la "Las Fierbinți". Și TVR-ul că nu știe (chiar nu știe!) să își împacheteze prețiosul produs. Adevărat, nu avem o cultură a sportului. De la vlădica universitară până la opinca angajată la negru, sportul e privit cu dispreț, ca o activitate nedemnă de înaltele noastre preocupări spirituale – facebook, tik-tok, minitop. Această mentalitate datează de decenii și nu va fi schimbată cu postări emotive, de culpabilizare în masă, cu texte elogiate tocmai de cei care urmăresc din an în Paști fenomenul sportiv. La ipocrizie batem mereu recorduri mondiale.

Mișcarea tămăduitoare

Și acum, despre îndelung doinita nerecunoștință față de marii noștri campioni, care ar veni atât din zona publicului, cât și din partea autorităților. Veste proastă: publicul nu poate fi educat pro-sport oricâte emisiuni s-ar realiza și articole s-ar scrie. Scurt pe doi. O asemenea întreprindere ar fi viabilă atunci când majoritatea familiilor din această frumoasă țară vor înțelege că mișcarea este tămăduitoare nu doar pentru fizic, ci și pentru o minte curată. Când vom pune preț pe sport și nu dispreț.

"Nerecunoștința" oficială

Să vedem și care este partea de "nerecunoștință" a autorităților. A statului român întrupat sub toate avatarurile lui – Guvern, Comitetul Olimpic și Sportiv, Ministerul Sportului, federații, cluburi departamentale. Statul român îi plătește prin intermediul clubului Dinamo un salariu lunar de 7.000 de euro. Potrivit ultimului comunicat al guvernului, statul român îl va recompensa în mod excepțional pe David cu un premiu de 1 milion de lei (200.000 euro) din fondul de rezervă pentru reușita de la Budapesta. Sunt bani pe care puține țări și cluburi din lume îi pot oferi sportivilor lor de vârf.

Astfel, dincolo de patriotism, putem avea o explicație a faptului că adolescentul dublu campion mondial a ales să nu plece în străinătate. Pentru excelență, Dinamo plătește peste un club universitar din SUA.

Acești bogați zgârciți

Pentru medaliile de aur câștigate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au primit din partea COSR câte 140.000 de euro, plus un autoturism Toyota. Plus câte 30.000 de euro din partea cluburilor lor, Dinamo și Steaua. Vreți comparații? Iată. Franța oferă 55.000 de dolari pentru un aur olimpic, Japonia, 53.000, tot dolari. SUA, 37.5000, Germania, 22.000, Canada, 15.000. Interesant, cu cât sunt mai bogate țările, premiile sunt mai mici. O fi un semn de normalitate? Sau e nerecunoștință?

Pensiile viagere

Când se vor retrage din sport, Ancuța Bodnar, Simona Radiș și David Popovici se vor alătura celor de 595 de sportivi români care primesc pensie viageră din partea statului român. În funcție de numărul de medalii și de strălucirea acestora, mărimea pensiilor viagere variază între câteva mii de lei și suma maximă de 16.635 de lei (3.400 euro) pe care o ridică lunar campioane de talia Elisabetei Lipă, Gabrielei Szabo, Andreei Răducan sau Nadiei Comăneci. Efortul financiar total lunar pentru aceste pensii, 3.727.316 lei, adică aproximativ 753.000 de euro. Peste 9 milioane de euro anual.

Ceilalți campioni

Vi se pare puțin? Sigur, fenomenalul David Popovici s-a trezit aproape în fiecare dimineață la 4:30 ca să meargă la antrenament și să fie fenomenal. Fără să știe, nici el, nici părinții, dacă va ajunge fenomenal. În același timp cu fenomenalii David, Ancuța și Simona, alți tineri și alți oameni maturi din această frumoasă țară numită România s-au culcat nu o dată după 4:30 dimineața, lucrând la un soft revoluționar sau la proiectul unui pod care nu se dărâmă. Ei nu primesc pensii viagere, nu provoacă isterii populiste în mediul online. Cu ei cum facem?

PS Cine se scuză mai rău se acuză. Este nevoie totuși de niște precizări. Articolul "Ferea, David Popovici va revoluționa înotul!", din august 2021, de după Jocurile de la Tokyo, pică acum cu brio tentativa de oracol pe care am oferit-o atunci. David chiar este pe cale să revoluționeze înotul. Toată admirația pentru ce a realizat acum și a modului în care a reușit-o! Cine va avea totuși curiozitatea să citească din nou textul la care face trimitere și Cătălin Tolontan în editorialul lui (David e campion într-o țară care nu își uită campionii), va înțelege că dincolo de predicția mea fundamental greșită, se afla un îndemn la calm și luciditate, în replică la hărmălaia cam mare (mi se părea mie) care se făcea în jurul unui loc 4 la 200 liber și a unui loc 7 la 100. În context și pentru comparație, dădeam exemplul Dianei Mocanu, care la 16 ani, la Jocurile Olimpice de la Sydney, 2000, câștigase două medalii de aur. Asta rămâne peste timp, ceea ce nu se poate spune despre niște articole de presă care se destramă mai rău decât un articol vestimentar de unică folosință.