Nationala

România - Slovacia 0-1 la EURO U19 » Ce decepție! „Tricolorii” clachează în minutul 90+5 și ratează barajul pentru Mondialul U20

România U19 - Slovacia U19

Articol de Răzvan Luțac   —  vineri, 24 iunie 2022

Naționala U19 a României a pierdut cu Slovacia, 0-1, în ultimul meci al grupei A de la EURO U19. „Tricolorii” termină astfel grupa pe ultimul loc, iar slovacii vor juca un baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial U20 din 2023.

  • Învinsă cu același scor în primele meciuri de la Euro, 1-2 cu Italia și Franța, România U19 avea nevoie de măcar un punct contra Slovaciei pentru a ocupa locul 3 în grupă și a disputa barajul pentru Campionatul Mondial U20 din 2023.

România U19 - Slovacia U19 » Cronică Răzvan Luțac

România s-a vrut ofensivă cu Slovacia și și-a schimbat o treime de echipă față de meciul pierdut contra Franței. În care, sigur, era să egaleze, însă a fost dominată copios până spre final. 


Aveam nevoie măcar de egal pentru barajul de CM. Să aștepți egalul nu e neapărat o soluție. Și s-a văzut. Pîrvulescu a revenit ca titular, însă în flancul stâng, în locul lui Pandele. Pandele și-a scăpat adversarul la primul gol cu Franța, fază suspectă de ofsaid. 

La mijloc, Ciuciulete, intrat pe parcurs în locul lui Sîrbu, a jucat de la început. Radaslavescu l-a înlocuit pe mai-defensivul Nicolas Popescu, în timp ce rocada s-a făcut și în atac, Chirițoiu fiind titularizat în detrimentul lui Luca Andronache. 

S-a început anemic, iar prima fază periculoasă, a lui Chirițoiu, s-a încheiat prost, cu un șut pe centru (33). Și Doru Andrei l-a încercat pe portar de la distanță. 

România a fost peste adversar, însă un adversar bleg. Care, mai mult, era să dea lovitura la ultima fază din prima repriză. Când Gazi a șutat pe lângă din poziție ideală!


Gol pe final în România - Slovacia

După un nou forcing al slovacilor imediat după pauză, România s-a apropiat, însă i-a lipsit mereu licărirea din ultimii 20 de metri. Doar Ciuciulete (56), din foarfecă, după un corner, a spart monotonia. 

Însă ocaziile uriașe au venit dincolo. Coubiș, visător în multe faze, l-a scăpat pe Kopasek, fundașul dreapta. Care a tras bine, din unghi, însă Popa s-a culcat bine pe minge. 

Tot Popa ne-a scos 10 minute mai târziu (68), când a scos excelent, de sub bară, „capul” lui Holly. Apoi, tot el a scos cu piciorul pasa în fața porții ciupită de Misovic. 

N-a mai putut să ne salveze în prelungiri, când, după o lovitură liberă acordată ușor, Popa a mai făcut un ultim efort. A scos lovitura de cap a aceluiași Holly, însă n-a mai avut ce să facă. Griger era acolo, în doi metri. A finalizat sub bară și i-a trimis pe slovaci, cu primul lor gol la acest Euro, la baraj. Minutul era 90+5.

41 de anitrecuseră de la precedentul - și singurul - Campionat Mondial U20 la care a participat România, Australia 1981

Clasamentul în grupa A de la Euro 2022

EchipăGolaverajPuncte
1. Franța U1911:29
2. Italia U194:56
3. Slovacia U191:63
4. România U192:50

România U19 - Slovacia U19, scor final 0-1

  • 3.485 de spectatori au asistat la meci. 
  • min. 90+5: GOL Slovacia. Adam Griger le aduce victoria slovacilor. Holly trimite cu capul la capătul unei lovituri libere, Popa salvează, dar balonul ajunge la Griger, care-l împinge în plasă.
  • min. 87: portarul slovac blochează șutul lui Bodișteanu la firul ierbii. 
  • min. 82: schimbare defensivă a lui Adrian Văsâi. Fundașul Dan Sîrbu l-a înlocuit pe Rareș Ilie.
  • min. 69: intervenție extraordinară a lui Robert Popa. Portarul român scoate lovitura cu capul a lui Holly. 
  • min. 62: două schimbări ale lui Adrian Văsâi. Ies Doru Andrei și Eduard Radaslavescu, intră Ștefan Bodișteanu și Enes Sali.
  • min. 59: ocazie pentru Slovacia. Kopasek a fost blocat de Robert Popa într-o situație 1 contra 1.
  • min. 57: reluare acrobatică a lui Ciuciulete, dar portarul prinde mingea.
  • min. 55: Radaslavescu șutează moale, pe centrul porții slovacilor. Goalkeeperul reține mingea fără probleme. 
  • min. 46: schimbare la pauză în tabăra României. Andreas Chirițoiu a ieșit, Luca Andronache i-a luat locul. 

Pauză la Trnava. 

  • min. 45+1: Gazi ratează cea mai mare ocazie a slovacilor. Șutează puțin pe lângă poartă, din alunecare, din apropierea porții.
  • min. 40: șutul lui Doru Andrei este blocat de portarul slovac.
  • min. 33: Chirițoiu ratează cea mai mare ocazie a României. Doru Andrei îl servește excelent, la aproximativ 15 metri de poartă, dar atacantul „tricolor” șutează fără vlagă. 
  • min. 25: primul șut pe poarta slovacilor este expediat de Rareș Ilie. Mijlocașul lui Rapid șutează din afara careului mare, dar portarul Hrdina reține balonul fără probleme. 
  • min. 20: nicio ocazie pentru România până în acest moment. Elevii lui Adrian Văsâi așteaptă să lovească pe contraatac. 
  • min. 8: joc precaut prestat de „tricolori” până acum. Slovacia are posesia, dar nu și-a creat mari ocazii de gol. 
  • ora 18:30 - A început meciul! România joacă cu echipament galben-alb. 

Echipele de start la România U19 - Slovacia U19

România (4-2-3-1): R. Popa (cpt.) - Coubiș, Gergely, Dănuleasa, Pîrvulescu - Pandele, Ciuciulete - Doru Andrei, Radaslavescu, R. Ilie - Chirițoiu

Rezerve: Borbei - Pantea, Sîrbu, Bodișteanu, Andronache, Radu, Tănasă, Sali, N. Popescu

Selecționer: Adrian Văsâi

Slovacia (4-3-3): Hrdina - Micuda, Kosa, Ujlaky, Kopasek - Halabrin, Oravec, Holly - Gazi, Jambor (cpt.), Sliacky

Rezerve: Balaz - Sikula, Luka, Snajder, Gajdos, Szolgai, Misovic, Griger, Sauer

Selecționer: Albert Rusnák

Slovacii vor juca marți, 28 iunie, la Senec, barajul pentru Mondialul U20 din 2023. Cu cine?

  • SERBIA (60%) - S-au calificat la Euro la cartonașe galbene, după ce au terminat la egalitate de puncte și goluri cu Ucraina, iar în meciul direct au făcut 1-1. Sârbii au nevoie de un egal cu Austria, sâmbătă, pentru locul 3. Dacă bat, pot prinde locul doi doar dacă refac o diferență uriașă de scor contra Israelului. Israel care întâlnește Anglia și are +2, sârbii au -4. 
  • AUSTRIA (35%) - Cu o victorie contra sârbilor este la baraj. E singura opțiune viabilă. 
  • ISRAEL (5%) - Ar trebui să piardă la 4 goluri contra englezilor, iar sârbii să învingă Austria la 3 goluri.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.