Cristi Chivu (41 de ani) a dezvăluit recent unul dintre marile atuuri pe care le-a avut în cariera de jucător: cititul.
„Am citit peste o sută de cărți, ceea ce m-a ajutat mult. Unii uită să citească sau ignoră cărțile. Cine citește nu are cum să nu se dezvolte ca om”, a declarat fostul apărător pentru postul TV al lui Inter.
Unul dintre cei mai buni fotbaliști români ai ultimelor două decenii este acum antrenor la Inter Primavera, cucerind titlul în Italia la primul sezon.
Cristi Chivu s-a retras destul de devreme, la 33 de ani, după ce câștigase aproape ce se putea cu Inter, inclusiv istorica triplă din 2010 cu Mourinho. Accidentările l-au forțat însă să pună stop prematur carierei.
9 trofeea cucerit Chivu ca jucător la Inter: trei titluri, două Cupe, două Supercupe ale Italiei, Liga și CM al Cluburilor 10 titluri de campioană U19 are Inter la nivelul formației Primavera, precedentul fiind câștigat în sezonul 2017-2018
Chivu a câștigat Primavera cu Inter!
La finalul lunii mai, Cristi Chivu, 41 de ani, a câștigat campionatul Primavera cu Inter U19! A învins-o cu 2-1 în finală pe AS Roma, care a condus până în minutul 80.
Cristi Chivu a bifat astfel prima performanță notabilă din cariera de antrenor, cu formația sub 19 a lui Inter, club de la care s-a retras din cariera de jucător profesionist la finalul sezonului 2013-2014.
Chivu a preluat-o pe Inter U19 la începutul sezonului 2021-2022. În trecut, fostul căpitan al echipei naționale a mai pregătit echipele sub 17 ani și sub 18 ani ale clubului.
„În primul rând mă bucur pentru băieți, adevărații protagoniști, nu pentru mine. Sunt mulțumit pentru munca depusă. Am preluat acest grup în urmă cu trei ani. Am avut momente mai puțin bune, timp de multe luni nu ne-am antrenat din cauza pandemiei. Aș vrea să subliniez acest lucru, munca grea pe care băieții au depus-o în acești doi ani, am recuperat timpul pierdut. Mă bucur pentru ei, pentru că și-au urmat un vis”, a spus Cristi Chivu pentru internews.it.
Cristian a oferit foarte multe acestui club, atât pe teren, cât și ca om. A devenit punct de referință pentru băieți. A câștigat multe trofee ca fotbalist, astfel că vocea lui are greutate acum
- Dario Baccin, director sportiv Inter
{{text}}