Dan Alexa, 42 de ani, a fost prezentat oficial azi ca antrenor la FC Brașov. Din staff va face parte și fostul său coechipier, Ștefan Grigorie.
„Mă bucur că sunt aici și că cei de la Braşov s-au hotărât în privinţa mea. Este o echipă de tradiţie, cu state vechi în Liga 1, care a jucat în cupele europene, reprezintă un oraş foarte frumos în ţara noastră.
Vin foarte motivat. Îmi doresc ca împreună cu staff-ul tehnic şi cel administrativ să creăm o echipă care să se bată la primele locuri.
Am încredere că putem reuşi acest lucru. Sunt auspicii foarte bune de a îndeplini acest obiectiv.
Cred că fotbalul românesc are nevoie de FC Braşov, are nevoie de echipele de tradiţie şi asta încercăm să facem, încercăm să readucem Braşovul în elita fotbalului din România.
Nu pot să fixez alt obiectiv decât promovarea în Liga 1. Nu pot să-mi propun ca obiectiv locurile 6-9 sau reconstruirea echipei pentru sezonul viitor”, a spus Alexa la prezentare.
Președinte nou la FC Brașov: „Vrem în play-off”
Marin Mitran
FC Braşov s-a reunit miercuri după-amiază, prilej cu care a fost prezentat oficial noul preşedinte, Marin Mitran. Acesta a semnat un contract valabil un an şi spune că îşi doreşte accederea în playoff-ul ligii secunde.
Mitran a mai lucrat ca director sportiv la FC Buzău, președinte executiv la Ceahlăul, vicepreședinte la Petrocub Hincești și la Zimbru Chișinău, director sportiv la naționala Moldovei.
Au fost prezenţi la reunire 19 jucători, iar alţii 7 au fost învoiţi. Lotul se va pregăti la Braşov în următoarele săptămâni, fiind deja stabilite câteva jocuri amicale, cu Farul Constanţa, (29 iunie), cu FC Hermannstadt (în deplasare, 9 iulie), cu Unirea Slobozia (15 iulie) şi cu Oţelul Galaţi (19 iulie).
„Am venit cu gânduri bune la FC Brașov. Sper ca alături de colegii mei şi de conducerea oraşului să ducem această echipă acolo unde îi e locul, la Liga 1 şi poate şi mai sus. Sunt foarte fericit să fiu aici şi alături de colegii mei şi de comunitate să ne îndeplinim obiectivele din acest an. Obiectiv pentru mine personal şi pentru club este accederea în playoff.
Este foarte dificil să organizezi o echipă repede, ca şi anul trecut avem foarte puţini jucători. Am avut discuţii pentru jucători, şi români, şi străini, dar aşteptăm şi antrenorul. Trebuie să ne consultăm şi cu dânsul, trebuie să fie şi decizia lui. Vrem un lot de 25 – 26 de jucători dintre care trei portari”, a declarat noul preşedinte al lui FC Braşov.
Marian Ivan ar putea fi cooptat în staff
Pe lângă noul preşedinte, în organigramă rămân majoritatea oamenilor din sezonul trecut, vicepreşedintele Vasile Dochiţa, secretarul general Cristi Măţău, managerul sportiv Şerban Moraru, organizatorul de competiţii Ilie Luca şi directorul tehnic Adrian Szabo.
Mugurel Buga, de asemenea component al staff-ului şi în ediţia trecută de campionat, va deveni responsabil al scouting-ului, iar Marian Ivan ar putea fi numit manager general.
Lotul prezent la reunire:
Daniel Mutu, Andrei Chiriac (portari), Iulian Drăgoi, Cezar Ciucă, Robert Gherghe, Alexandru Dascălu, Daniel Dumbravă, Adrian Voicu, Radu Leonte, Răzvan Iorga, Alexandru Toderaşcu, Edi Lambrinoc, Alex Mitroi, Horia Popa, Vlad Mihalcea, Vlad Boţia, Andrei Lascu, Dragoş Cheleş, Bogdan Roşu.
Au lipsit motivat: Marius Burlacu, Bogdan Piper, Bogdan Cîrstian, Sebastian Racz, George Linguraru, Ştefan Lingurar, Marius Manole, Ovidiu Sterian.
{{text}}