Liga 1

Cine e singurul om de la FCSB peste care Gigi Becali nu se bagă: „Face TOT, cantonamente, lot, schimbări, dar peste el nu intervine”

Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 25 iunie 2022

Adi Popa (33 de ani), mijlocașul celor de la CSA Steaua, care a realizat în trecut performanțe importante în tricoul FCSB, spune că imixtiunile patronului Gigi Becali atinseseră apogeul în timpul ultimei sale aventuri la roș-albaștri, în sezonul 2019-2020. Singurul care scăpa era bucătarul echipei, Marius Fălan, supranumit „Pele al polonicului”.

„Motoreta”, așa cum era alintat de suporteri, a fost un jucător determinant în perioada de la începutul deceniului trecut, când FCSB a dominat cu autoritate Liga 1 și a luat trei titluri la rând. Dacă atunci nu simțea atât de apăsat implicarea patronului Becali, lucrurile s-au schimbat radical peste ani, când influențele latifundiarului au acaparat în totalitate deciziile de la echipă.

Adi Popa: „Când am fost eu ultima oară, doar la mâncare nu intervenea”

Sincer, probabil că și pe vremea mea era telecomanda, funcționa telecomanda, dar eu, ca jucător, nu am simțit asta. Și în mandatul domnului Reghecampf, dar și la Mirel Rădoi și la Costel Gâlcă. Mai mult ca sigur a fost, că s-a și demonstrat, dar nu se făcea lotul de cantonament, programul de pregătire, cum am prins eu ultima dată. 

Nu mă refer la mandatele lui Toni Petrea, Bogdan Andone și cine a mai fost, pentru că nu știu cum s-au descurcat. 

Dar, când am fost eu ultima oară, cu Vintilă antrenor, se făcea totul, de la programul de cantonament, lotul, primul «11», schimbările și alte chestii. Doar la mâncare nu intervenea, pentru că au un bucătar senzațional”, a spus Adi Popa, în cadrul emisiunii „Liga DigiSport”. 

Keșeru și-a făcut treaba, a dat goluri până când a fost îndepărtat Edi Iordănescu și s-a revenit la telecomandă.

- Adi Popa, mijlocaș CSA Steaua

Adi Popa a evoluat la FCSB din 2012 până în 2017. În 210 meciuri, a marcat de 25 de ori, reușind să câștige 3 titluri, o Cupă, două Cupe ale Ligii și Supercupa. Ulterior, a revenit la FCSB în 2019, dar randamentul său n-a mai fost același: a înscris două goluri în 17 partide.

Adi Popa n-a mai avut același randament în ultima sa aventură de la FCSB

„Pele al polonicului”, bucătar la FCSB

Marius Fălan este bucătarul vicecampioanei României de mai bine de un deceniu și însoțește echipa inclusiv în cantonamente, pentru ca jucătorii să beneficieze și în timpul pregătirii de o alimentație optimă pentru performanță. În 2019, FCSB a decis să preia modelul de nutriție și vitaminizare al Barcelonei. Flavian Arămitu, doctorul echipei, a mers la un curs direct la formația catalană, în timp ce bucătarul a participat la un curs similar în București, de pe urma căruia s-a ales cu titlul de tehnician nutriționist.

Adi Popa, despărțire cu scandal de Gigi Becali

Adi Popa s-a judecat cu fostul său club, după ce Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a decis să îl bage pe fotbalist în șomaj tehnic odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus. „Motoreta” avea de primit 52.500 euro de la FCSB, sumă pentru care s-a luptat la Comisii. Fotbalistul a avut câștig de cauză și a încasat ceva mai mult de 50.000 de euro.

VIDEO Adi Popa, amintiri de pe stadion: „Am luat bătaie atunci. Au fost trimiși 200 de bodyguarzi”

>

Vezi și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.