Legendarele Billie Jean King și Martina Navratilova, două apărătoare ale drepturilor omului, au reacționat vehement pe Twitter, după ce Curtea Supremă din SUA a anulat, vineri, hotârerea „Roe vs. Wade” prin care era recunoscut dreptul constituțional la avort.
- CONTEXT: Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic „Roe vs. Wade” din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.
- Decizia de vineri nu scoate în afara legii avorturile, dar trimite Statele Unite în situaţia în care se aflau înainte de „Roe vs. Wade”, când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu, scrie Libertatea.
„Curtea Supremă a respins «Roe vs. Wade», care timp de aproape 50 de ani a protejat dreptul la avort. Această decizie nu va pune capăt avortului. Ceea ce se va termina este accesul sigur și legal la această procedură medicală vitală. Este o zi tristă în Statele Unite”, a scris Billie Jean King pe Twitter.
La rândul său, Martina Navratilova, de 18 ori câștigătoare în turneele de Mare Șlem, a avut o replică tranșantă:
Simt că m-am întors într-o țară totalitară în care am crescut – Cehia, acum o democrație înfloritoare – și mă simt dezorientată. După căderea Uniunii Sovietice, Cehoslovacia și toate țările blocului sovietic au fost eliberate, m-am gândit la ce lume putem avea. Si acum?
Joe Biden: „Curtea a dus literalmente America înapoi cu 150 de ani”
Joe Biden, președintele Statelor Unite, mărturisea ieri că decizia Curții Supreme de anulare a hotărârii „Roe vs Wade” trimite SUA „înapoi cu 150 de ani”.
Astăzi, Curtea Supremă a Statelor Unite a luat în mod expres poporului american un drept constituțional pe care acesta îl recunoștea deja. Nu l-au limitat. Pur și simplu l-au luat. Acest lucru nu s-a mai făcut niciodată cu un drept atât de important pentru atât de mulți americani, dar au făcut-o. Curtea a prezentat drept rațiune legile de stat care incriminează avortul și care datează din anii 1800 – Curtea a dus literalmente America înapoi cu 150 de ani. Este o zi tristă pentru țară, din punctul meu de vedere.
Permiteți-mi să fiu foarte clar și fără echivoc. Singurul mod în care putem asigura dreptul femeii de a alege este ca Congresul să restabilească protecția din decizia Roe vs Wade ca lege federală. Nicio acțiune executivă din partea președintelui nu poate face acest lucru.
- Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii
{{text}}