Popovici nu merită „Steaua României”. Nu încă

Iar ne grăbim. Iar exagerăm și, din dorința de a face bine, o dăm de gard și provocăm mai mult rău. Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe David Popovici nici mai mult, nici mai puțin decât cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. La șaptesprezece ani și după primele sale medalii la seniori. Uluitor!

Să facem un scurt istoric. Românii din lumea sportului care au primit acest ordin prestigios sunt următorii: Patzaichin, Lipă, Iolanda Balaș-Soter, Năstase, Țiriac, Halep, Bellu, Bitang, Lucescu, Iordănescu, Ienei și Morariu. Să vă spun și cine nu a primit distincția? Aleg la întâmplare câteva personaje: Nadia (nu e nevoie să îi scriu numele de familie sau palmaresul, pentru că îl cunoaște toata planeta), Georgeta Damian (6 medalii olimpice, 5 de aur), Doina Ignat (6 medalii olimpice, 4 de aur). 

De altfel, din top zece medaliați olimpici din istoria României, doar Elisabeta Lipă și Ivan Patzaichin se pot lăuda cu „Steaua României”. Ce să mai zicem de Cristina Neagu, singura handbalistă desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii, sau de omul pe care îl cunoaște taximetristul din Rio de Janeiro, comerciantul de tircouri false din Bangkok, iar căruia turcii îi pupă mâinile când îl văd, Gică Hagi?

Ori de acei domni minunați pe numele lor Gațu, Oțelea sau Birtalan, care se întâlnesc săptămânal și deapănă amintirile celor patru titluri mondiale cucerite de România la handbal. Acești zei nu au ajuns la nivelul atins de David Popovici după primul său concurs reușit la seniori.

Două sunt problemele aici, obiceiul tradițional și totodată grețos al politicienilor de a-și face imagine pe spatele performanțelor sportivilor și vidul de campioni din sportul nostru. Acum 20-30 de ani, când România avea ca obiectiv clasarea între primele zece națiuni la Jocurile Olimpice, performanța de astăzi a lui David Popovici ar fi fost apreciată, aplaudată și atât. 

Pentru ca „Racheta” să ajungă o adevărată vedetă în acele vremuri, nu mai discut de pretendent la un ordin național, ar fi trebuit să facă ceea ce pentru Szabo, Lipă, Vaștag sau Amânar era normalitate, adică să fie pe podium la fiecare Mondial, European și să pornească favorit la Jocurile Olimpice. Cum țara noastră este departe de acele vremuri, nici modul nostru de a ne comporta cu un tânăr cu potențial uriaș, nu poate fi normal.

Este indiscutabil că avem de a face cu un fenomen al sportului mondial. Dar și Diana Mocanu a fost un copil teribil al natației când a câștigat două medalii de aur la Sydney, având șaisprezece ani, iar căderea ei ulterioară a fost șocantă. Pur și simplu a dispărut din sport până să împlinească douăzeci de ani. 

Nimeni nu spune și cu atât mai puțin își dorește ca David să aibă o soartă asemănătoare, dar oare nu ar fi mai bine să ne păstrăm echilibrul, asta dacă mai știm să o facem? Cum procedăm dacă Popovici nu mai câștigă nicio medalie de aici înainte? Îi retragem „Steaua României” și spunem că a fost o eroare?

Anglia ne oferă un exemplu recent de „așa nu” când vine vorba de cum trebuie gestionat destinul unui tânăr extrem de talentat. Emma Răducanu a devenit, la nici 19 ani, prima campioană britanică de Grand Slam din 1977 încoace. La o jumătate de an după succesul de la New York, Emma este mai mult prezentă pe covoare roșii la premiere de filme celebre, pe coperți de reviste sau în InstaStory-uri decât pe terenul de tenis. 

Va reveni la nivelul atins în toamnă în Statele Unite? Greu de spus, dar mai degrabă nu, pentru că lumea de astăzi devorează sportivii talentați care sunt obligați, după primul succes major, să facă față nu doar adversarilor din teren, ci mai ales celor din afara terenului. 

Extaziați de victoria Emmei, englezii au început să o trateze ca pe un superstar, iar ei i-a plăcut. Cui nu i-ar plăcea? Banii au început să curgă mai degrabă din afara fenomenului care i-a oferit celebritate, iar rezultatele sportive au ajuns aproape nule, presărate și cu niște demiteri de antrenori.

Popovici este într-o țară mult mai puțin zgomotoasă și ofertantă financiar față de Răducanu, iar sportul pe care îl practică are o vizibilitate mai mică. Totodată, Popovici nu vine de niciunde, ca Emma. El este juniorul numărul unu în natație de ceva timp, iar terenul pentru performanțele de la seniori a fost pregătit cu grijă.

David spune că este un puști normal, dar, brusc, statutul său s-a schimbat, iar normalitatea de până acum o săptămână nu va mai semăna deloc cu cea pe care o va regăsi la întoarcerea în țară. E ușor de găsit echilibrul într-un asemenea context? Mă îndoiesc. 

Anturajul lui David are datoria să îl păstreze cu picioarele pe pământ și să-i explice, cu sinceritate, că va primi din partea președintelui României o medalie pe care nu o merită încă, dar care îl îndatorează teribil în anii ce vin. 

Apropo, în Statele Unite, echivalentul „Stelei României” este „Presidential Medal of Freedom”. În istoria bogată în personalități a Americii, doar 32 de foști sportivi sau antrenori au primit-o. Cel mai tânăr medaliat a fost Tiger Woods, în 2019, pe când avea 43 de ani. După 28 de medalii olimpice, dintre care 23 de aur, Michael Phelps se află, în continuare, pe lista de așteptare.