În cei 99 de existență, Rapid a reprezentat o poveste aparte a fotbalului românesc. A plecat de jos, fiind înființat de un grup de muncitori, a strâns performanțe mari în perioada interbelică, a câștigat primul titlu de campioană abia după 44 de ani, s-a zbătut în mediocritate, a revenit în vârful fotbalului românesc, a trecut printr-un faliment și a renăscut.
Cam acesta este rezumatul celor 99 de ani de viață ai Rapidului, club pe la care au trecut jucători emblematici ai fotbalului românesc și care a reușit să strângă de-a lungul istoriei un număr mare de suporteri, pe care i-a menținut până în ziua de azi.
În data de 25 iunie, în care echipa Rapid sărbătorește 99 de ani de la înființare, Gazeta prezintă o serie de 5 meciuri legendare din istoria echipei, ce amintesc de perioadele de vârf ale vișiniilor.
1. Rapid - Venus, finala Cupei României din 1940
Rapid avea să dispute finala Cupei României din 1940 în fața celor de la Venus București, pe 1 mai 1940, înainte ca Al Doilea Război Mondial să ajungă și în România. Meciul era extrem de important pentru ambele formații. Rapid voia să-și treacă în cont a 4-a Cupă câștigată la rând, în timp ce Venus, campioana din acel sezon și de 8 ori în total, voia să cucerească pentru prima dată acest trofeu.
Partida era așteptată de aproximativ 15.000 de fani pe vechiul stadion A.N.E.F. Niciuna dintre cele două echipe nu a reușit să se desprindă decisiv pe tabelă, iar scorul la finalul celor 120 de minute era 2-2, fiind prima finală din istoria Cupei care se terminase fără vreun învingător. Cum în acea perioadă nu era impusă regula loviturilor de departajare, s-a decis ca meciul să se rejoace, în data de 10 iunie.
De data aceasta, cele două echipe au pornit ca din pușcă, iar după doar 9 minute se marcase deja de 3 ori! Gavrilescu și Baratky o aduceau în avantaj pe Rapid, după ce Humis deschisese scorul. În minutul 18, scorul era deja 3-2 pentru Venus! Bodola a majorat diferența în startul reprizei secunde, însă giuleștenii au înscris prin Sipoș și Auer, ducând meciul în prelungiri. Acolo nu s-a mai marcat, 4-4 și o nouă rejucare!
De data aceasta pe Giulești, în care s-a înregistrat scorul de 1-1 la finalul celor 90 de minute și de 2-2 după prelungiri. S-a stabilit o a treia rejucare, care avea să fie și ultima. Baratky, jucător ce punctase în fiecare dintre precedentele partide a deschis scorul în minutul 57, iar Gavrilescu a majorat avantajul „feroviarilor” în minutul 73.
Venus a redus din diferență în minutul 85, prin Eisenbeisser, însă nu a mai putut egala. Rapid a fost desemnată câștigătoare, la finalul a 450 de minute ce s-au întins pe durata a 4 partide, disputate într-un interval de aproape 7 luni!
În această a 4-a întâlnire, doar norocul a făcut diferența, conform Gazetei Sporturilor de la acea vreme, care scria: „În ultima ediție a finalei, ieri pe A.N.E.F., fără a fi inferior, Venus a cedat cu 2-1. Învinșii au avut o bară, iar David putea apăra cel puțin un gol”.
2. Meciul cu Venus din Cupa României, sezonul 1937-1938
Înainte de finala din 1940, disputată în 4 acte, a mai existat un meci de poveste din Cupa României între Rapid și Venus, disputat de această dată în semifinale. Așa cum Ioan Chirilă a consemnat în paginile volumului „Glasul Roților de Tren”, Rapid s-a impus cu scorul de 2-1, sărbătorind după meci ca de fiecare dată la restaurantul Luther, situat în zona Gării de Nord.
La ieșirea din local, fotbaliștii giuleșteni Baratky, Auer, Rafinschi și Vintilă au fost luați cu duba poliției și duși la Prefectura lui Gabriel Marinescu, general, prefect al Poliției Capitale și președinte al clubului Venus București, pentru verificarea actelor.
Pe prima pagină a ediției din 18 mai 1938, Gazeta Sporturilor apărea cu un articol care informa că generalul Gabriel Marinescu a trimis o întâmpinare la F.R.F.A, contestând meciul pierdut în fața Rapidului, din cauza atmosferei în care partida s-a desfășurat, dar și a arbitrajului părtinitor prestat de Gabriel Rusu.
Această acțiune a clubului Venus a dus la demisia „centralului” din corpul arbitrilor. Constantin Bauer, președintele Rapidului din acea vreme, a găsit o soluție ingenioasă pentru a-i elibera pe cei 4 jucători. A cerut o audiență la Gabriel Marinescu și a solicitat rejucarea finalei. „Împăratul”, așa cum era poreclit președintele celor de la Venus, a fost de acord și le-a dat drumul jucătorilor „feroviarilor”.
Partida s-a rejucat 6 zile mai târziu, diferența fiind făcută de către Baratky și Auer, care au marcat câte o „dublă”, iar Rapid a învins din nou, de data aceasta cu 4-2, sub privirile a 15.000 de spectatori, calificându-se în finala Cupei, pe care a și câștigat-o.
La mulți ani și te iubesc, Rapidule! Intenționez să fiu aici și la anul, când facem 100 de ani. Am gene bune, mama s-a stins la 100 de ani, fratele mai mare are 91. Le doresc rapidiștilor viață lungă numai în Liga 1, nu ca noi! Stadion frumos avem, lumea e cu băieții, acum urmează ceva performanțe. Hai Rapid! Tot mai sus!
- Rică Răducanu, fost portar al Rapidului
3. Returul Cupei UEFA cu Napoli, în 1971
După o înfrângere în Italia, 0-1, Rapid avea să-i primească pe cei de la Napoli pe „23 August” într-un meci din Cupa UEFA, la finalul căruia avea să se stabilească formația calificată în turul secund. Ziarele vremii spun că Rapidul a controlat autoritar partida, în fața unui Napoli care prinsese podiumul în Italia și care avea jucători legendari în lot, precum Dino Zoff sau Jose Altafini, poreclit „Mazzola”.
Din fericire pentru giuleșteni, marele atacant a fost schimbat în startul meciului după un duel cu Alexandru Boc, episodul fiind povestit chiar de către fostul fundaș giuleștean într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor: „Cu Altafini n-am apucat să mă intersectez prea des. La o lansare în adâncime, în startul jocului, fiecare s-a uitat la minge, am uitat de noi și am dat cap în cap. Ambii am fost grav avariați. Eu mi-am spart fruntea, dar am continuat să joc cu un bandaj mare pe cap. El însă a fost luat cu targa, nu și-a mai revenit. Recunosc, asta ne-a ajutat mult. Altafini era un vârf fantastic la acea oră”.
Meciul a fost dominat de la un capăt la altul de către vișinii, care au învins cu 2-0 grație golurilor înscrise de Liță Dumitru (min. 26) și Daniel Ene (min. 34), asigurându-și calificarea în turul următor, unde Rapid i-a surclasat pe polonezii de la Legia Varșovia.
4. Meciul cu Petrolul din 1967, care a dus la câștigarea primului titlu din istorie pentru Rapid
„Primvs Derby”, așa cum a fost numit duelul dintre Rapid și Petrolul, reprezintă una dintre cele mai vechi și frumoase rivalități din fotbalul românesc, luând amploare în anii '60.
Cele două formații s-au aflat în lupta pentru campionat în 1966, însă Petrolul a câștigat meciul decisiv, jucat la 31 martie, la Ploiești, printr-un gol de poveste înscris de Virgil Dridea, direct din corner, astfel că bucuria giuleștenilor pentru a sărbători primul titlu a fost amânată. S-au reîntâlnit după un an, pe 11 iunie 1967, când Rapid se lupta din nou pentru titlu, dar de data aceasta cu Dinamo.
Giuleștenii aveau nevoie de cel puțin un egal pentru a fi siguri de cucerirea primului titlu de campioană din istorie. Iar băieții lui Valentin Stănescu au reușit să scoată un 0-0 la Ploiești în fața marii rivale, semnând una dintre cele mai frumoase file din istoria Rapidului. După meci s-a declanșat o nebunie generală, galeria giuleșteană întorcându-se pe jos la București.
La mulți ani, Rapid! Sper să ne vedem și la anul, la centenar, chiar dacă eu, cu problemele pe care le am cu picioarele, nu cred că o să pot să vin în Giulești. Urmăresc toate meciurile lor, îmi place noul stadion, cum cântă galeria, echipa. Mai e nevoie de ceva jucători, vreau să văd mai mult spectacol pe gazon, cum e tradiția noastră.
- Nichi Dumitriu, fost atacant al Rapidului
5. Rapid - Craiova, finala Cupei din 1975
Un alt meci remarcabil din istoria Rapidului este finala Cupei din 1975, când giuleștenii reușeau să bată marea echipă a Craiovei, adjudecându-și trofeul datorită unei partide de excepție reușite de Nicolae Manea.
Sportul popular scria la vremea respectivă că victoria giuleștenilor a fost pe deplin meritată, deoarece echipa din Grant a fost nevoită să dispute 3 finale în acea ediție, eliminându-le pe parcurs pe Steaua și Dinamo. Oblemenco a deschis scorul în minutul 54, însă din minutul 63, rapidiștii s-au aflat în superioritate numerică, având 9 jucători de câmp, cu unul mai mult decât oltenii.
Citând din cronica aceluiași ziar, „Rapid a avut avantajul unui plus de vigoare și de tinerețe, mai ușor de exploatat în condițiile creării unor spații mai largi de acțiune”. Giuleștenii au preluat controlul partidei și au întors scorul prin Manea, care a reușit două goluri de generic. Mai întâi în minutul 70, după o acțiune pe cont propriu, și apoi în minutul 100 al prelungirilor, cu un șut formidabil din unghi, care l-a învins pe portarul Purcaru, aducând a 9-a Cupă din istorie în Giulești.
Nici nu-mi vine să cred că Rapidul a ajuns la 99 de ani! Îi doresc tot binele din lume și să reînnoade șirul performanțelor, să redevină o forță în fotbalul românesc, așa cum era odată! Stadionul e mereu plin, suporterii cântă nonstop, hai Rapid!
- Ion Motroc, fost fundaș și antrenor al Rapidului
{{text}}