Opinii   •   Opinii   •   CRAIOVA

Primăria nu știe că muzica oltenilor e fotbalul?

Editorial Alin Buzărin

Articol de Alin Buzărin   —  sâmbătă, 25 iunie 2022

IntenCity e festivalul de trei zile care alungă pentru aproape două luni de pe arena din Bănie cele două echipe locale.

Pe 10 august, porțile arenei oltene se vor fereca pentru fotbal, CS Universitatea și FCU 1948 neavând decât să se ducă și să-și dispute meciurile unde or vedea cu ochii. S-a vorbit deja despre asta, s-au semnat deja și documentele, practic nu mai e nimic de făcut. Fotbalul dispare din Bănie până spre toamnă, în jurul datei de 1 octombrie.

Woodstock la perfectul simplu

S-ar putea ca IntenCity să devină în timp un festival important, un fel de Untold, Neversea sau alte mișcări culturale românești de anvergură. În fine, de anvergura noastră. Dar e greu de crezut că IntenCity se va transforma cu timpul, cu anii, într-un fel de Woodstock al perfectului simplu.


Și, oricum, Woodstock-ul în stare pură nu blochează stadioanele, ci alte spații, mult mai deschise. Ca să nu mai vorbim de fiorul artistic pe care publicul oltean îl poate simți la seara latino, la seara muzicii anilor '80-'90 sau admirându-i pe oaspeții de gală, Ricchi e Poveri sau Dieter Bohlen, versiunile vârstelor coapte, spre senectute.

Dieter Bohlen sau Ivan?

Sigur că acest fel de discuție va fi curmat rapid de proprietarul de drept al Arenei, Primăria din Craiova. Arena e multifuncțională, poate găzdui și altceva, nu numai meciuri de fotbal. 

Iar echipele Băniei n-au exclusivitate asupra folosirii „locației” (exprimare care nu va putea fi evitată de edili), deși parcă într-o vreme formația lui Mihai Rotaru chiar avea. Însă din mințile tuturor oltenilor care i-au votat pe cei aflați acum în funcțiile publice e greu de eliminat ideea că acest stadion a fost făcut pentru jumătatea blondă din Modern Talking, și nu pentru Bancu, Ivan sau Robert Popa.


Cultura și iarba

Pe de o parte, concertul ține doar trei zile (26-28 august), pe de altă parte „locația” (ne întoarcem la exprimarea la modă) va trebui predată cu aproape trei săptămâni mai devreme. 

Și având în vedere că avizii de cultură olteni vor călca în picioare gazonul (și așa cam șubred și cam peticit), va mai fi nevoie de încă o lună pentru înlocuirea suprafeței de joc (alți bani, altă distracție!) și revenirea arenei la destinația ei fundamental, fotbalul.

You can win if you want

În acel răstimp, de aproximativ 50 de zile, fiecare dintre cele două echipe oltene va avea cel puțin câte trei meciuri din campionat, iar pentru CS Universitatea ar fi vorba și de niște partide internaționale, dacă nu cumva Vlaznia se va dovedi o nucă albaneză prea tare. 

Există stadion și la Severin (acolo s-a jucat meciul cu Milan, oare ce-or fi zis rossonerii când au trecut prin fața turnulețelor din Strehaia?!), s-a făcut stadion nou la Târgu Jiu, Oltenia e mare și primitoare. Iar dacă are cineva ceva de comentat, autoritățile pot să-l roage pe Dieter Bohlen să facă un bis la „You can win if you want”, să priceapă toată lumea că de câștigat se poate câștiga oriunde. Doar să vrei și să poți. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.