Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit despre adversara campioanei României din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Pyunik Erevan, campioana Armeniei.
Meciul tur dintre cele două echipe se joacă pe 5 iunie, la Erevan, capitala Armeniei, iar returul se dispută pe 13 iulie, la Cluj. Câștigătoarea va juca în turul doi împotriva învingătoarei dintre Dudelange și FK Tirana.
Dan Petrescu, analiza lui Pyunik Erevan
După victoria din meciul amical cu Partizan Belgrad, 1-0, din cantonamentul din Austria, Petrescu a analizat-o pe Pyunik, pe care o consideră la nivelul echipelor de play-off din Liga 1.
„I-am studiat pe adversarii noștri în ultimele cinci meciuri de campionat. Au mulți străini, cred că e un singur armean de națională, portarul, care e căpitan de echipă. În rest au brazilieni, portughezi. Va fi precum un meci cu o echipă de play-off din România, cam așa e nivelul.
Deci nu putem să subestimăm un adversar valoros. Toată lumea crede că e un adversar din Armenia și va fi ușor, în niciun caz”, a declarat Dan Petrescu, potrivit as.ro.
Pyunik Erevan, adversara lui CFR Cluj în preliminariile Champions League
Pyunik este campioana Armeniei din sezonul trecut, cucerind titlul după o pauză de 7 ani. În vitrina armenilor antrenați de Eghishe Melikyan mai sunt 8 Cupe și 9 Supercupe.
Pe Transfermarkt, lotul este evaluat la 5,96 milioane de euro. Clubul din Armenia nu a fost niciodată în grupele europene, iar în preliminariile Ligii a evoluat ultima dată acum 7 ani, în 2015 (0-6 la general cu Molde), în turul 2.
Sursa foto: fifa.comPyunik joacă acasă pe stadionul „Republican”, de 15.000 de locuri.
Echipa tip a lui FC Pyunik Erevan: Buchnev - Dashyan, Bratkov, Gajic, Nascimento, Grigoryan - Tiago Galvao, Cociuc, Gareginyan, Ghazaryan - Nenadovic
{{text}}