Liga 1

MM Stoica și Dan Petrescu au vorbit la telefon: „Te mai iei de mine?” / „Frate, cum să spui așa ceva?!”

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, și Dan Petrescu, antrenorul rivalei CFR Cluj, au discutat recent pe tema disputelor din spațiul public.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 25 iunie 2022

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, și Dan Petrescu, antrenorul rivalei CFR Cluj, au discutat recent pe tema disputelor din spațiul public.

În ultimele luni, în special la inițiativa lui MM, care e și analist TV, au existat mai multe contre între foștii colaboratori de la Unirea Urziceni. 

Mihai Stoica și Dan Petrescu au vorbit la telefon: „Te mai iei de mine?”

„Am vorbit cu el în pauza competițională, nu l-am sunat eu, vorbeam cu cineva și mi l-a dat la telefon, glumeam. Îmi zicea: «Te mai iei de mine?». Păi, dacă spui bazaconii?!”, a povestit Mihai Stoica la Orange Sport.

Ulterior, MM l-a „înțepat” din nou pe „Bursuc”, după ultima apariție publică a acestuia:

„CFR se pregăteşte pentru o dublă de foc. Cel mai greu adversar... Așa își pregătește el meciurile. Dacă despre Valetta spunea că e o selecționată sud-americană, acum, vorbind despre Pyunik, chiar a fost decent. Iar se supără, dar, frate, nu poți să spui că Steaua Roșie are 50 de milioane de euro buget. E exagerat. Nu există echipă din Est cu un asemenea buget”.

Declarațiile lui Dan Petrescu la care a făcut referire MM Stoica:

Am vorbit cu Natcho de la Partizan, mi-a zis că e foarte greu să ajungă în grupele Champions League. Steaua Roșie Belgrad se chinuie să ajungă și are un buget de 50 de milioane de euro.

I-am studiat pe adversarii noștri de la Pyunik în ultimele cinci meciuri de campionat. Au mulți străini, cred că e un singur armean de națională, portarul, care e căpitan de echipă. În rest au brazilieni, portughezi. Va fi precum un meci cu o echipă de play-off din România, cam așa e nivelul. Deci nu putem să subestimăm un adversar valoros. Toată lumea crede că e un adversar din Armenia și va fi ușor, în niciun caz!

CFR Cluj debutează pe 5/6 iulie în preliminariile Champions League, turul I, împotriva armenilor de la Pyunik Erevan.

De ce s-a stricat relația dintre Mihai Stoica și Dan Petrescu: „Cu mine era campion, fără mine nu mai e”

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.