Elina Svitolina (27 de ani), însărcinată în luna a cincea, nu va participa la ediția din acest an de la Wimbledon. Totuși, ucraineanca a ajuns la Londra și va asista în calitate de spectator la prestigiosul turneu britanic.
Semifinalistă la Wimbledon în 2019, când pierdea chiar în fața Simonei Halep, Elina Svitolina s-a fotografiat pe unul dintre terenurile de iarbă de la Londra, luându-și prin surprindere urmăritorii de pe rețelele de socializare.
„Nu mă așteptam la asta. Mă gândeam că sarcina nu îi va permite să joace la Wimbledon”, a fost un comentariu primit de Svitolina pe contul oficial de Facebook.
Elina Svitolina așteaptă un copil alături de Gael Monfils
La jumătatea lunii mai, Elina Svitolina a făcut un anunț de impact pe rețelele de socializare. Soția lui Gael Monfils a anunțat că e însărcinată, acesta fiind principalul motiv pentru care ucraineanca a dispărut în ultimele luni din circuit.
La un an după ce s-a căsătorit cu Gael Monfils, ucraineanca și-a anunțat urmăritorii că cei doi așteaptă un copil:
„Cu inima plină de dragoste şi fericire, suntem încântaţi să vă anunţăm că aşteptăm o fetiţă în luna octombrie”, a anunțat ucraineanca, pe contul său de Instagram.
Elina Svitolina luase o decizie radicală în martie
La finalul lunii martie, Svitolina a anunțat că va lua o pauză de la tenis pe termen nedeterminat. Atunci, fostul număr 3 mondial a pus absența sa din circuit pe fondul războiului din Ucraina. Ultimul turneu la care a jucat Elina este cel de la Miami, unde a pierdut în turul al doilea.
{{text}}