După Euro U19, la care România a participat zilele trecute, FCSB a luat decizia de a-i aduce la antrenamentele primei echipe pe toți cei 4 jucători pe care i-a avut la turneul final: Pantea, Ciuciulete, Pandele și Chirițoiu, care în sezonul trecut au evoluat în Liga 2.
FCSB a achiziționat doi fundași centrali, ambii străini, pe Bouhenna și Dawa, însă va completa lotul cu alte 4 nume, care în sezonul trecut n-au fost în curtea vicecampioanei. E vorba despre 4 fotbaliști născuți în 2003, care au participat zilele trecute cu naționala U19 a României la turneul final din Slovacia.
„Tricolorii” au terminat pe ultimul loc, fără niciun punct, însă prestațiile pe care le-au avut i-au determinat pe cei din staff-ul tehnic și administrativ al roș-albaștrilor să decidă să-i aducă la prima echipă. Cei 4 sunt Pantea, Ciuciulete, Pandele și Chirițoiu, care au fost oameni de bază în naționala condusă de Andrian Văsâi.
Cu excepția lui Ciuciulete, care a evoluat în două jocuri, toți ceilalți s-au aflat pe teren în cele 3 confruntări din grupă, unde adversare au fost Italia, Franța și Slovacia.
Dacă în privința lui Pantea, decizia de a-l aduce la prima echipă era luată chiar înainte de Euro, datorită prestațiilor excelente pe care le-a avut în tricoul lui Hermannstadt, cu care a și promovat în Liga 1, în privința celorlalți s-a decis promovarea lor după nivelul arătat în echipamentul naționalei.
Unde marea surpriză a fost Andrei Pandele, un mijlocaș central care a fost integralist în Slovacia și care s-a ridicat la valoarea adversarilor întâlniți. Chiar și împotriva Franței a avut un randament bun, deși s-a duelat cu jucători care fizic stăteau excepțional, marea lor majoritate având meciuri inclusiv în Ligue 1.
Rezerva lui Şut
Pe postul lui Pandele, FCSB nu are soluții foarte multe. Titular în sezonul viitor va fi Șut, în timp ce alți doi jucători care reveniseră după împrumuturi, Nedelcu și Gabriel Simion, s-au despărțit definitiv în această vară de clubul lui Becali. Practic, pentru noul campionat, în spatele lui Șut se vor afla, pentru rolul de închizător, Perianu și Pandele.
La fel stau lucrurile și în privința lui Chirițoiu. El a evoluat în sezonul trecut la Unirea Constanța, unde a avut cifre relativ bune: 24 de meciuri și 5 goluri.
La Euro U19 n-a impresionat în mod deosebit, însă are șanse mari să fie păstrat și el în lotul pentru viitorul sezon fiindcă în afara lui Florin Tănase, care va fi folosit ca număr 9, soluția de rezervă în acest moment înseamnă doar Ianis Stoica, în vreme ce Mamut și Dumiter, chiar dacă sunt în continuare în lot, nu sunt văzuți ca jucători ce pot aduce plusvaloare, după ce au dezamăgit pe parcursul sezonului trecut.
Ce au făcut cei 4 la CE U19
Jucător | Meciuri în care a jucat | Minute |
Pantea | 3 | 121 |
Pandele | 3 | 180 |
Ciuciulete | 2 | 156 |
Chirițoiu | 3 | 173 |
Unde și cât au jucat în sezonul trecut
Jucător | Post | Echipă | Meciuri |
Pantea | fundaș dreapta | Hermannstadt | 28 |
Pandele | mijlocaș central | Metaloglobus | 24 |
Ciuciulete | mijlocaș central | Unirea Constanța | 16 |
Chirițoiu | atacant | Unirea Constanța | 24 |
7meciuri are Pantea în Liga 1, jucate în tricoul FCSB-ului, Pandele are două jocuri, Ciuciulete unul singur, în vreme ce Chirițoiu încă n-a debutat pe prima scenă
Vor fi eligibili pentru regula FRF încă 3 ani
Toți cei 4 sunt născuți în 2003, ceea ce le aduce un imens avantaj pentru campionatele următoare. Se vor încadra în regula impusă de FRF în viitoarele 3 ediții ale Ligii 1, adică până în vara lui 2025. Pentru sezonul următor, vor fi eligibili toți cei născuți începând cu 1 ianuarie 2000, în vreme ce pentru perioada 2023-2025 jucătorii care sunt născuți după 1 ianuarie 2002.
FCSB va fi foarte bine acoperită pentru că în afara celor 4 care vin acum de la național U19, are în lotul actual cel puțin 3 jucători importanți: Octavian Popescu, Ianis Stoica și Perianu, toți născuți în 2002, cărora li se adaugă Musi, născut în 2004
775 de miide euro e valoarea cumulată a celor 4 în prezent, conform transfermarkt: Pantea e cel mai bine cotat, 350.000 de euro, urmat de Chirițoiu (175.000), Pandele (150.000) și Ciuciulete (100.000)
{{text}}